Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Petrecere sub Cetate, acasă la Ion Creangă

Publicat in Adevarul, joi 8 septembrie 2011 ·

Turiştii care ajung în aceste zile la Târgu Neamţ sunt invitaţi să se distreze împreună cu localnicii la Zilele Oraşului. Gazdele evenimentului au pregătit târguri de produse tradiţionale în zonă, concerte, o paradă militară cu torţe şi un spectaculos foc de artificii.

Deschiderea oficială a Zilelor Oraşului are loc astăzi, de la ora 12.30, în Piaţa „Adormirea Maicii Domnului“ din centrul urbei. Zona va fi principalul punct de atracţie pe parcursul întregii zile, când sunt programate un concert cu fanfara Casei Culturii „Ion Creangă“ şi un spectacol prezentat de talente locali şi invitaţi speciali, solişti de muzică populară şi uşoară.

Vedeta show-ului va fi formaţia Direcţia 5, care va susţine un recital, iar de la ora 22.40, în piaţa publică va putea fi urmărită o paradă militară a Detaşamentului de Pompieri Târgu Neamţ.

Invitaţi de peste hotare

Pe parcursul celor trei zile ale sărbătorii vor fi deschise târgul meşterilor populari, ediţia a XVII-a, târgul de produse tradiţionale şi expoziţia Floralia 2011.

„Cei care vor vizita aceste târguri şi expoziţii vor avea ocazia să deguste bucate moldoveneşti tradiţionale precum sarmale, plăcinte poale-n brâu sau să cumpere obiecte de artizanat ale meşterilor populari din zonă. La expoziţia de flori avem şi invitaţi din Republica Moldova şi Ucraina“, spune Decebal Arnăutu, primarul oraşului.

Seara de joi se va încheia cu un foc de artificii care va ţine 18 minute, dar petrecerea va continua şi vineri, 9 septembrie, când târgurile vor fi deschise în Parcul „Ion Creangă“, la Casa Culturii şi în Piaţa „Adormirea Maicii Domnului“. Cei care ajung în zonă pot profita de oferta turistică bogată din oraş sau din împrejurimi.

Muzeul „Ion Creangă“ de la Humuleşti sau Cetatea Neamţului, recent restaurată, sunt două obiective care merită vizitate. De asemenea, în im

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum 2 ore
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Horoscop pentru duminică, 05 mai 2024. Cum va fi prima zi de Paște pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec In weekend, rezervă-ți momente numai pentru tine si activitatile dragi sufletului tau. Plimbă-te prin locurile preferate, alcatuieste planuri personale si profesionale noi, înoiește-ți garderoba, opereaza o schimbare in înfățișarea ta si in s

Când se întorc elevii la școală după vacanța de Paște

Gandul acum o ora
Elevii și preșcolarii se vor întoarce la cursuri pe data de 8 mai, după Sărbătorile Pascale. În ultimul modul al anului școlar 2023-2025, cel cu numărul 5, elevii vor reveni la cursuri de luni, 8 mai 2024 până vineri, 21 iunie 2024. Vacanța mate va

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum 2 ore
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum o ora
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 51 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum o ora
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 2 ore
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum o ora
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Ziua mamei, sărbătorită pe 5 mai în România

Ziua Constanta acum o ora
La data de 5 mai 2024 este sărbătorită, în România, Ziua mamei. Celebrarea acestei zile a fost instituită în anul 2009, prin Legea nr. 319/2009, care prevede marcarea acesteia în fiecare an, în prima duminică a lunii mai. Potrivit acestei legi, în R

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

18°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°