O scenă desprinsă parcă din filmele horror. Două persoane decedate au fost găsite pe un drum comunal din zona localităţii Ion Creangă, din judeţul Neamţ. În apropiere, o maşină şi un motoscuter arse şi ele în totalitate. Unul dintre cadavre era carbonizat, fiind găsit sub maşina marca Renault, iar celălalt a fost descoperit la aproximativ cinci metri distanţă de locul tragediei. Ancheta poliţiştilor, aflată la început, a dus la identificarea şoferului de pe Renault, aceste nefiind încă reţinut. Poliţiştii cred că după accident, şoferul a scos plăcuţele de înmatriculare ale autoturismului, iar apoi şi-a incendiat maşina încercând să distrugă urmele. Această ipoteză va fi confirmată sau nu, abia după ce pompierii vor finaliza cercetările.Cadavrele celor doi localnici au fost preluate de legişti şi duse la morgă, pentru necropsie şi în vederea stabilirii cauzei morţii.
“Peisajul” groazei, descoperit de un şofer de microbuz
Cel care a descoperit grozăvia este un şofer de microbuz ce avea o cursă prin zonă. Îngrozit de ceea ce a văzut, omul a sunat imediat la 112, în jurul orei 18.45. “Azi dimineaţă, poliţia din Roman a fost sesizată printr-un apel la 112 că între localitatea Avereşti şi Ion Creangă s-a produs un accident rutier soldat cu decesul a două persoane”, au declarat pentru Jurnalul Naţional surse din Poliţia Neamţ. În urma anchetei declanşate, cele două persoane găsite moarte au fost identificate de poliţişti. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Neamţ cele două victime aflate pe motoscuter sunt Mihai Pogea (31 de ani) şi Gheorghe Rotila (33 de ani), ambii din satul Stejaru, comuna Ion Creangă. Cea de-a treia persoană, şoferul maşinii Renault, a dispărut de la locul accidentului. Alături de el, în maşină se mai aflau alte două persoane, de negăsit şi ele până în prezent. În urma verificărilor făcute, s-a descoperit că maşina era înmatriculată în Bul