Primăria Capitalei va prelua metroul de la Ministerul Transporturilor până la mijlocul anului viitor, a declarat luni premierul Victor Ponta.
„La începutul anului viitor, vom finaliza protocolul de preluare a metroului în baza legii descentralizării, care sper că va ieşi de la Curtea Constituţională până pe 10 ianuarie. Vom face protocolul de predare primire între Ministerul Transporturilor şi Primăria Capitalei. V-o spun încă o dată, în toate capitalele Europei metroul aparţine municipalităţii. E o anomalie pe care o îndreptăm”, a spus Victor Ponta.
Guvernul va asigura şi banii necesari pentru finalizarea investiţiilor la metrou.
„Guvernul asigură toţi banii necesari pentru finalizarea investiţiilor în lucru, în desfăşurare, inclusiv pe cea spre Aeroportul Otopeni. Dincolo de banii pe care i-am asigurat până acum, până la ultimul euro necesar, investiţia privind metroul în Bucureşti este prevăzută în Programul Operaţional Sectorial de Transporturi, cu fonduri europene. Deci se dă cu bani metroul, nu se dă fără bani. Iar subvenţia pentru metrou vom încerca în urmăptorii 10 -15 ani la modul sustenabil să o reducem ”, a mai spus Ponta.
Primăria Capitalei va prelua metroul de la Ministerul Transporturilor până la mijlocul anului viitor, a declarat luni premierul Victor Ponta.
„La începutul anului viitor, vom finaliza protocolul de preluare a metroului în baza legii descentralizării, care sper că va ieşi de la Curtea Constituţională până pe 10 ianuarie. Vom face protocolul de predare primire între Ministerul Transporturilor şi Primăria Capitalei. V-o spun încă o dată, în toate capitalele Europei metroul aparţine municipalităţii. E o anomalie pe care o îndreptăm”, a spus Victor Ponta.
Guvernul va asigura şi banii necesari pentru finalizarea investiţiilor la metrou.
„Guvernul asigură toţi banii necesari pentru finalizar