Cele doua decenii de restructurare, adunate cu cei 17 ani pierduti pina acum inseamna 37 de ani. In care iesenii vor fi platit aiurea pierderile unui mamut lasat sa traiasca pina acum dupa cum a vrut. De fiecare data cind vine vorba de pretul platit de ieseni pentru incalzire, discursul oficialilor CET a ramas de 17 ani, in linii mari, acelasi. "Greaua mostenire" reprezentata de capacitati de productie supradimensionate fata de numarul consumatorilor si puterea lor de cumparare, utilaje vechi de 20-40 de ani, cu un randament redus si, implicit, costuri de productie imense sau incasarile slabe de la populatie au fost mentionate, pe rind, drept cauza a situatiei financiare dezastruoase in care se afla societatea. An de an, CET se inregistreaza cu pierderi de sute de miliarde de lei. Pina si obiectul principal de activitate, respectiv productia de energie electrica, a ajuns sa fie generator de pierderi. Si aici oficialii CET au o explicatie, in speta pretul de livrare in sistemul national impus de Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei, pret aflat mult sub costul de productie.
Marea problema a CET nu este data, insa, de factorii obiectivi care dau dureri de cap managerilor. In fond, orice manager privat se poate plinge ca clientii intirzie cu plata, ca materia prima este scumpa, iar instalatiile necompetitive. Pe acesta, insa, nu-l pasuieste nimeni. Daca nu scoate profit, dispare, iar locul firmei sale este luat de alta, mai eficienta. CET a beneficiat pina acum de o ciudata ingaduinta din partea autoritatilor locale. Timp de 17 ani nu s-a incercat mai nimic pentru repunerea pe picioare a CET, cu exceptia, poate, inlocuirii in productie a lignitului cu huila. Acest lucru s-a dovedit a fi o arma cu doua taisuri. Eficienta energetica mai mare a huilei a fost anulata de pret si de conditiile de transport. De la 70-80 dolari pe tona, s-a ajuns ca hu
