Recursul la amintirile școlare, de liceu, ale oricui sunt populate și de figura golanului clasei, al șmecherului care, în ciuda obrăzniciei, a copiatului pe rupte, a gălăgiei pe care o făcea în ultima bancă, împreună cu băiatul ”fin” pe care golanul îl învăța la prostii, el, șmecherul, reușea să câștige simpatia dirigintelui, a profesoarei de limba și literatura română (întotdeauna o sensibilă!) . Mai greu era la matematică sau la istorie.

Ce ne amintim despre el e că întotdeauna cădea în picioare (abilitate pe care, de-a lungul vieții, și-o păstrează și o perfecționează până la artă, fie că ajunge politician sau șofer de taxi). Până la urmă, la sfârșit de an, termina cu chiu cu vai, dar termina anul. Îl țineți minte? Înalt, slab, agitat, intra în viteză în clasă, întârzia întotdeauna sau dorea doar să își facă o intrare teatrală, făcea glume pe seama fetelor care se înroșeau de emoție, se răstea la colegii mai timizi, fuma în WC-școlii, intra peste fete la toaletă, avea fițuici scrise mărunt și era primul care aducea revista playboy în școală.

Politica românească nu a depășit nivelul anilor 90. An de an, asistăm la spectacolul kitsch susținut de aceeași și aceeași politicieni, blazați și plictisiți de propriul discurs fad, interșanjabili – îi vezi când într-un partid, când într-altul. Cei noi par a fi la fel ca și cei vechi. Tipologia politicianului șmecher e tot mai răspândită, deși, an de an, am sperat la o selecție naturală care să acționeze ca o curățenie generală din aia cu mult clor. Cocoțat în vârful Guvernului României, Pisicul și Dottore, cârlanul care ne-a uimit an de an cu obrăznicia lui, cu delirul pesedisto-chequevarist e încă acolo, și e bine mersi. Mai nou, grație pactului de coabitare cu președintele Traian Băsescu - pact de care se trage ca de plastilină într-atât încât a depășit granițele strictei relații instituționale și a pășit p