Mesajul a fost trimis. Multumesc!

5.000 de sindicalişti din transporturi sunt aşteptaţi la mitingul de miercuri   din Piaţa Victoriei. Care sunt revendicările transportatorilor

Publicat in Adevarul, marți 17 septembrie 2013 ·

Aproximativ 5.000 de sindicalişti sunt aşteptaţi, mâine, la mitingul şi marşul pentru modificarea legii sociale, organizat de Federaţia Sindicatelor din Transporturi, Transloc şi Servicii Publice „ATU - România“. Mitingul va avea loc la ora 13.00 în Piaţa Victoriei de unde va porni şi marşul care se va încheia în Piaţa Constituţiei, anunţă preşedintele Federaţiei, Ion Rădoi.

Conform vicepreşedintelui Unităţii Sindicatului Liber din Metrou (USML), Marian Bărăgău, aproximativ 5.000 de sindicalişti sunt aşteptaţi mâine la miting, ţinând cont de faptul că programul mijloacelor de transport în comun din Bucureşti nu va fi afectat. „Acţiunea este una necesară, având în vedere că nu am fost convocaţi la nicio negociere în urma grevei de avertisment de azi-dimineaţă. Aşteptăm reacţii din partea reprezentanţilor Ministerului Transporturilor“, a declarat Marian Bărăgău, pentru adevarul.ro. La mitingul de mâine vor participa şi membri ai sindicatului RATB, Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti (STB).

Dacă nu vor avea loc negocieri, se va ajunge la grevă generală

Manifestaţia de miercuri este deja a treia dintr-o serie de acţiuni iniţiate de liderii de sindicat din transporturi din această lună, alături de pichetarea din faţa Guvernului din 5 septembrie şi de greva de avertisment de azi-dimineaţă, care s-a concretizat prin întreruperea activităţii metroului în intervalul orar 4.00 – 6.00. Dacă problemele revendicate de sindicalişti nu vor fi rezolvate, aceştia anunţă declanşarea grevei generale pe perioadă nedeterminată, programată pentru 30 septembrie.

Fond salarial blocat din 2008

Principalele revendicări ale angajaţilor Metrorex sunt majorarea salarială conform creşterii ratei inflaţiei, adică de 3-4%, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, prin alocarea sumelor din bugetul de stat necesare pentru acest lucru şi finanţarea lucrărilor pentru ma

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum o ora
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 4 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 5 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 3 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 7 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 6 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Genetica nu e totul. Trăieşti cu 5 ani mai mult cu un stil de viaţă bun

Mediafax acum 2 ore
Deşi unii oameni se nasc cu o predispoziţie genetică mai mare spre o moarte prematură, nu înseamnă că soarta lor e pecetluită. Adoptând un stil de viaţă sănătos, chiar şi cei cu risc genetic crescut pot adăuga cel puţin 5 ani vieţii lor. Este rezult

Peste 5,500 de români au primit asistență medicală în minivacanța de Paște

Ziare.com acum o ora
Un număr de 5.509 persoane din regiunea Bucureşti - Ilfov au primit asistenţă medicală de urgenţă în perioada minivacanţei de 1 Mai şi de Paşte, 479 dintre solicitări fiind făcute doar în noaptea de Înviere, a declarat managerul general al Serviciul

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 5 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

16°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°