A stăzi, când filmul românesc este apreciat şi ia premii peste hotare (cel mai recent, prestigiosul Urs de Argint, câştigat la Festivalul de la Berlin), n-ar fi rău să privin înapoi fără mânie, la vremea în care regizorii români se confruntau cu cenzura comunistă.

Un episod din seria „Reconstituiri", difuzată de TVR, face chiar acest lucru: se ocupă de „cazul «Faleze de nisip»", lungmetrajul lui Dan Piţa, după un scenariu de Bujor Nedelcovici, interzis de Nicolae Ceauşescu, personal. (Întâmplător sau nu, am putut vedea o reprogramare a acestui episod chiar în ziua următoare anunţării premiilor de la Berlin.)

Vi-l închipuiţi pe Ceauşescu vorbind despre sarcinile importante pe care trebuie să le aibă cinematografia? Mai mult, în cadrul celebrei „Consfătuiri de lucru de la Mangalia", din august 1983, el s-a referit în mod special la un film cu un tânăr care e acuzat că a furat ceva şi nu recunoaşte: „Eroul acestui film nu are nimic din tânărul muncitor de astăzi. Scenaristul şi regizorul care au realizat filmul, precum şi cei care au aprobat nu cunosc, se vede, tineretul patriei noastre. Nu se poate să mai admitem să se producă asemenea filme.

Unde este Consiliul Culturii, unde este Secţia de Propagandă, unde este Comisia ideologică a Comitetului Central care trebuie să vadă aceste filme? De ce lansăm pe piaţă asemenea filme care prezintă denaturat realitatea societăţii noastre socialiste? Nu de asemenea filme avem nevoie! Avem nevoie de o cinematografie care să prezinte esenţa, modelul omului nou pe care trebuie să îl făurim.

Avem nevoie de filme care să reflecte modelul uman al comunismului. Chiar dacă câteodată trebuie să înfrumuseţăm un erou, e bine ca el să devină model, ca tineretul să ştie, să aleagă că aşa trebuie să fie!" Cuvântarea a reprezentat o „explicaţie" pentru ceea ce se întâmplase cu un an înainte, când „Faleze de nisip", filmul