Un bănățean a postat pe internet un anunț prin care arată că își vinde casa din Giarmata la tombolă. În străinătate această practică este la modă și chiar funcționează. În România nu există însă bază legală pentru așa ceva. Contactat de un potențial client, proprietarul a spus că anunuțul nu mai e valabil, dar a explicat toată procedura. Când a primit telefon de la ziar, bărbatul a dat-o la întors, spunând că „a fost doar o testare a pieței”.
„Persoană fizică, vând prin tragere la sorți casă nouă (P+M) în valoare de 60.000 de euro situată în Giarmata Mare. Contractul de vânzare-cumpărare se încheie fără ca cumpărătorul să mai plătească în plus (pe lângă candidatură) decât taxele notariale. Participare tragere la sorți: 1.000 de euro (se pot depune mai multe candidaturi)”, arată anunțul postat pe un site de profil. Un client interesat de ofertă l-a contactat pe bănățean pentru a afla detalii. „Anunțul nu mai este valabil”, a venit răspunsul sec. Proprietarul a acceptat însă să ofere câteva detalii despre tombolă. „Lucrurile sunt un pic cam complicate. Am avut un domn care a venit, ne-dat un avans că o ia cu banii jos, dar s-a răzgândit și tot ce discutasem a căzut. Acum, să o luăm de la început după ce am spus că nu o mai organizăm, e un pic așa…”, a spus proprietarul.
Procedura pas cu pas
Bărbatul care a postat anunțul a acceptat să povestească procedura de organizare a loteriei pentru casă, chiar dacă anunțul nu mai e valabil. „Nu este foarte practicată în România. Se stabilește un preț al biletului, sunt mai mulți candidați, se stabilește o zi, se adună toți de față. Dau banii, se face un precontract, se face tragerea la sorți și câștigătorul ia casa. În România lumea nu-i obișnuită cu așa ceva. În România primul gând e că este o chestier aranjată, dar o chestie de genul ăsta se face cu toată lumea de față. Nu e o chestie care să se poată ar