Secretarul de stat american Hillary Clinton şi-a petrecut noaptea dintre ani într-un spital din New York, după ce medicii i-au descoperit un cheag de sânge în urma unei comoţii cerebrale suferite la mijlocul lunii decembrie. Cheagul de sânge este localizat într-o venă dintre creier şi craniu.
Deşi purtătorul ei de cuvânt, Philippe Reines, a refuzat iniţial să precizeze unde au localizat medicii cheagul de sânge, cele mai recente informaţii transmise de CNN dezvăluie faptul că acesta se află într-o venă dintre creier şi craniu, în apropiere de urechea dreaptă. Clinton este tratată cu anticoagulante pentru dizolvarea cheagului.
„În cadrul unei RMN de control duminicã, examinarea a arãtat cã tromboza s-a format într-o venã la dreapta sinusurilor. Acest cheag este situat în venã între creier şi craniu, în spatele urechii drepte”, a spus medicul Lisa Bardack.
Doamna Clinton este tratatã la spitalul prezbiterian din New York şi îi sunt administrate anticoagulante menite să dizolve cheagul.
“În toate celelalte aspecte ale convalescenţei, secretarul de stat rãspunde foarte bine şi noi suntem încrezãtori cã se va restabili complet”, a mai spus medicul acesteia.
Departamentul de Stat a anunţat la început, pe 9 decembrie, cã doamna Clinton suferã de un „virus gastric” care a forţat-o sã anuleze un turneu în Africa de Nord. O sãptãmânã mai târziu, pe 15 decembrie, un consilier şi medicii doamnei Clinton au anunţat o „comoţie cerebralã” dupã un „leşin” şi o „puternicã deshidratare”, aminteşte AFP.
Şeful diplomaţiei americane, în vârstã de 65 de ani, ar fi trebuit în principiu sã se întoarcã la Departamentul de Stat luni, la mai puţin de o lunã înainte ca el sã treacã sub conducerea lui John Kerry, succesorul desemnat de preşedintele Barack Obama.