Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, s-a întâlnit miercuri cu managerul Băncii Mondiale pentru România, François Rantrua, pentru a discuta despre perspectivele proiectului de atenuare a riscurilor în cazul producerii calamităţilor naturale şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă.
În cadrul întâlnirii s-a făcut şi un bilanţ al situaţiei actuale, până în prezent fiind finalizate lucrările de consolidare antiseismică a structurii şi refuncţionalizare pentru 18 clădiri publice, alte 22 de clădiri aflându-se în diferite stadii de contractare, a anunţat miercuri Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), citat de NewsIn. Valoarea totală a proiectului este de 61,4 milioane dolari.
Un alt subiect abordat de cei doi oficiali a fost includerea ministerului în faza a doua a proiectului derulat de Banca Mondială, privind realizarea unei analize funcţionale a instituţiilor publice, angajament asumat de Guvernul României. De asemenea, a fost convenită implicarea MDRT în derularea unui exerciţiu de aliniere, prioritizare, monitorizare şi evaluare a intervenţiilor strategice ale statului, în vederea atingerii obiectivelor asumate în cadrul documentelor strategice naţionale şi europene, se mai arată în comunicatul emis de MDRT.
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, s-a întâlnit miercuri cu managerul Băncii Mondiale pentru România, François Rantrua, pentru a discuta despre perspectivele proiectului de atenuare a riscurilor în cazul producerii calamităţilor naturale şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă.
În cadrul întâlnirii s-a făcut şi un bilanţ al situaţiei actuale, până în prezent fiind finalizate lucrările de consolidare antiseismică a structurii şi refuncţionalizare pentru 18 clădiri publice, alte 22 de clădiri aflându-se în diferite stadii de contractare, a anunţat miercuri Ministerul Dezvoltăr