Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concluzii șocante despre moartea cântăreței Whitney Houston

Publicat in Click, duminică 8 aprilie 2012 ·

Autopsia cântăreței Whitney Houston dezvăluie detalii îngrozitoare despre modul în care aceasta a murit. Vedeta avea corpul răvășit de cicatrici, tăieturi și arsuri.

După atâția ani în care a consumat, în mod abuziv, droguri și alcool, Whitney avea probleme cu inima și ficatul, avea septul nazal spart și unsprezece dinți din față lipsă, purtând o proteză dentară.

De asemenea, cântăreața avea un semn de la un ac pe braț, iar în organism au fost găsite urme de droguri. Whitney se drogase cu un "cocktail" din nouă medicamente, atunci când a fost găsită în camera de hotel, potrivit The Sun.

Dovezi șocante de la poliție și de la echipele medicale arată faptul că pielea de pe spatele lui Whitney a fost arsă în momentul în care vedeta a intrat în apa fiartă.

Surse spun ca temperatura ar fi fost de 66 ° C (150 ° F), atunci când ea a intrat în cadă.

La șase ore după moartea ei, apa avea încă 33 ° C (91.4 ° F). Ea se poate să fi fost atât de drogată, încât nu a observat cât de fierbinte era apa, potrivit unor surse medicale.

O lingură acoperită cu cocaina a fost găsită în camera ei de hotel. La autopsie i s-au găsit în organism urme de marijuana, Xanax, Flexeril -medicament de relaxare a muşchilor-, Benadryl -medicament antialergic- și Ibuprofen

Whitney în vârstă de 48 de ani a apelat, de-a lungul vieții, la chirurgia plastică, a avut probleme cu alcoolul și chiar a avut câteva încercări de a-și lua viața.

Ea avea semne pe abdomen, piept și coapsa stângă, considerate a fi de la procedurile cosmetice, inclusiv implanturi mamare.

Avea, de asemenea, o cicatrice pe antebrațul stâng, despre care unele surse spun că ar fi fost autoprovocată.

Cu câteva zile înainte să fie găsită moartă, Whitney a fost dată afara dintr-un club din Los Angeles, iar mâinile și picioare ei sângerau.

Prietenii vedetei susțin că ea a încercat să

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 18 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

VIDEO Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul Iaşi

HotNews acum 31 minute
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, joi după-amiază, pe un câmp din judeţul Iaşi, din cauza unor defecţiuni tehnice. Doi bărbaţi se aflau la bord, dar nu au fost răniţi. Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul

Roland Garros: Confruntare Nadal-Zverev în primul tur. Djokovici va întâlni un francez

News.ro acum 15 minute
Spaniolul Rafael Nadal îl va înfrunta pe favoritul 4, germanul Alexander Zverev, în primul tur al turneului de la Roland-Garros, conform tragerii la sorţi care a avut loc joi. Liderul ATP, Novak Djokovici, îl va întâlni pe francezul Pierre-Hugues He

Rusia îl acuză pe Marcel Ciolacu de „declarații provocatoare” și „imixtiune grosolană”

HotNews acum 2 ore
Declaraţiile premierului român Marcel Ciolacu, potrivit cărora în Republica Moldova locuiesc doar români, sunt „provocatoare” și reprezintă „o imixtiune grosolană” în afacerile țării vecine, a acuzat joi Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE r

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 22 minute
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Româncele și-au aflat adversarele la Roland Garros » Ghinion pentru Jaqueline Cristian, care o înfruntă pe o campioană de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 55 minute
Sorana Cîrstea, favorita 28, Irina Begu, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian știu cu cine vor juca în primul tur al turneului de Grand Slam parizian, în urma tragerii la sorți efectuate joi. Ana Bogdan, 31 de ani, numărul 63 mondial, se va duela cu Els

Guvernul a aprobat Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură 2024-2027

News.ro acum o ora
Executivul a adoptat, joi, o hotărâre care aprobă Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură 2024-2027 şi înfiinţează Comitetul interministerial de monitorizare

Premierul ucrainean Denîs Șmîhal, mesaj către București: Avem nevoie de sisteme Patriot, sperăm că România va putea să îşi aducă o contribuţie

HotNews acum 3 ore
Premierul ucrainean Denîs Șmîhal a spus joi, în cadrul unui mesaj video pentru un forum de securitate de la București, că țara sa are nevoie de sisteme antiaeriene Patriot, iar România ar putea contribui. Premierul ucrainean Denîs ŞmîhalFoto: JOHN T

Un TIR scăpat de sub control a făcut prăpăd în Galaţi. A ieşit de pe şosea, a pus la pământ un gard şi s-a oprit într-o casă

Adevarul acum 53 minute
Un accident care putea avea urmări tragice s-a produs joi, 23 mai, pe un drum din Galaţi. Șoferul unui TIR a pierdut controlul volanului, a intrat cu vehiculul greu pe contrasens, după care a ieşit de pe şosea şi a pus la pământ un gard din beton, o

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum o ora
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Vremea

București
acum

20°
joi

13°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

28°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/23°
Timisoara
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°