Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Surse: Regimul lui Bashar al-Assad dispune de un arsenal de peste 1.000 de tone de gaze otrăvitoare

Publicat in Antena 3, luni 2 septembrie 2013 ·

Regimul lui Bashar al-Assad dispune, conform unor surse din cadrul Serviciilor Secrete de Informaţii, de un arsenal de peste 1.000 de tone de gaze otrăvitoare cu care ar putea riposta în cazul unui atac.

În acelaşi timp, analiza probelor strânse de inspectorii ONU la Damasc va începe azi. Statele Unite spun că deţin dovezi că zonele urbane controlate de rebelii sirieni au fost atacate cu gaz sarin, una din cele mai puternice arme chimice.

Cu acest argument, administraţia Obama se străduieşte să-i convingă pe membrii Congresului să aprobe acţiunea militară în Siria. Între timp, Liga Arabă cere Consiliului de Securitate al ONU să ia poziţie în problema din Siria.

Rusia, principalul aliat al Siriei, anunţă că un atac al Statelor Unite ar putea crea o criză internaţională de proporţii.

Între timp, liderul NATO spune că trebuie să se ia poziţie în cazul atacului din Damasc.

Statele Unite afirmă că au dovezi clare că regimul Assad este responsabil pentru cei peste 1000 de morţi în atacul chimic.

Opoziţia siriană sărbătoreşte deja decizia preşedintelui Obama de a declanşa represalii pentru folosirea armelor chimice de regimul sirian, dar numai după ce va obţine şi aprobarea congresului. În faţa ambasadei Statelor Unite, sirienii au protestat faţă de decizia preşedintelui american.

ONU nu va lua nicio hotărâre până la publicarea raportului oficial al inspectorilor, ceea ce ar putea dura chiar şi trei săptămâni.

Citeşte mai multe despre: Bashar al-Assad gaze otravitoare tensiuni siria

Regimul lui Bashar al-Assad dispune, conform unor surse din cadrul Serviciilor Secrete de Informaţii, de un arsenal de peste 1.000 de tone de gaze otrăvitoare cu care ar putea riposta în cazul unui atac.

În acelaşi timp, analiza probelor strânse de inspec

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la un depozit de mase plastice din Bacău. A fost trimis mesaj RO-Alert

Mediafax acum 41 minute
La faţa locului au fost trimise patru autospeciale de stingere şi o ambulaţă SMURD, iar ulterior forţele au fost suplimentate cu patru autospeciale de stingere şi o ambulanţă SAJ. Potrivit ISU Bacău, incendiul se manifestă violent, cu flacără şi deg

Ministrul Afacerilor Externe: Rusia şi-a intensificat acţiunile hibride asupra membrilor Alianţei

G4Media acum o ora
Rusia şi-a intensificat acţiunile hibride asupra membrilor NATO, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, transmite Agerpres. Ea a participat la reuniunea informală a miniştrilor de Externe din statele me

Sfârșit violent pentru o femeie din sectorul 3 al Capitalei. A murit după ce s-a aruncat de la etaj

Ziare.com acum o ora
Printr-un apel la 112, polițiștii Secției 23 din București au fost anunțați vineri, 31 mai, că o persoană s-a aruncat de la etaj, dintr-un imobil situat în Sectorul 3. Deplasându-se la fața locului, agenții au constatat că incidentul se confirmă. Di

Trapperul Gheboasă, trimis în judecată pentru deţinere de droguri

HotNews acum 2 ore
Trapperul Gabriel Gavriş, cunoscut cu numele de scenă Gheboasă, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru deţinere de droguri în vederea consumului, informează Agerpres. Trapperul Gheboasă, în concertFoto: AGERPRES „Din probele administr

Victor Cornea, eliminat în primul tur de dublu la Roland Garros

HotNews acum 54 minute
Perechea formată din românul Victor Cornea și italianul Luciano Darderi s-a oprit în runda inaugurală de dublu de la Roland Garros, după ce reușise să câștige primul set. Victor CorneaFoto: Belga / ddp USA / Profimedia Victor Cornea și Luciano Darde

Știri Constanța Un bărbat a fost agresat fizic după o șicanare în trafic. Constatările polițiștilor

Ziua Constanta acum o ora
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă. Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public, cu privire la un bărbat care ar fi fost agresat fizic pe bulevardul Mamaia, Compartimentul de Relații Publice al I

Aflat la Stockholm, Zelenski a încheiat acorduri de securitate pe termen lung cu Suedia, Norvegia şi Islanda. Până acum, 15 state au încheiat astfel de înţelegeri cu Ucraina

News.ro acum 12 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a încheiat vineri acorduri de securitate pe termen lung cu Suedia, Norvegia şi Islanda, un semn al angajamentului occidental faţă de Ucraina, în timp ce Kievul caută sprijin militar suplimentar din partea Oc

Ucraina anunţă că rachetele sale au lovit un terminal petrolier din portul Kavkaz. Lovitura a făcut parte dintr-o operaţiune mai amplă, care a durat mai multe zile şi a vizat şi instalaţii energetice din Crimeea

News.ro acum 2 ore
Rachete lansate de marina ucraineană au lovit vineri un terminal petrolier din portul rusesc Kavkaz din regiunea Krasnodar, a anunţat armata ucraineană, relatează Reuters. Kievul încearcă să submineze forţele ruseşti care presează de-a lungul liniil

Donald Trump a anunţat că va face apel la verdictul pronunţat joi. Contracandidatul lui Joe Biden a fost găsit vinovat în toate cele 34 de capete de acuzare

Mediafax acum 49 minute
Trump şi-a repetat acuzaţiile potrivit cărora procesul a fost o încercare de a împiedica revenirea sa la Casa Albă şi a avertizat că acesta a arătat că niciun american nu este la adăpost de urmărirea penală motivată politic. „Dacă îmi pot face asta

Vlad Pascu rămâne în arest preventiv. Autorul accidentului de la 2 Mai poate face apel la decizia instanței

HotNews acum 3 ore
Judecătoria Mangalia a respins, vineri, cererea lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai în urma căruia şi-au pierdut viaţa, de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată

Vremea

București
acum

28°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/30°
dum.

19°/31°
lun.

21°/33°
Iasi
acum

25°
vin.

12°/28°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/30°
lun.

16°/30°
Constanta
acum

22°
vin.

16°/22°
sâm.

18°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/27°
lun.

18°/25°