Consiliul de Administraţie al BNR a ho­tărât să nu mişte rata dobânzii de po­­litică monetară. Şapte argumente sus­ţin menţinerea la 6,25% a do­bânzii-cheie.

Primul argument. E un semn de încredere că dezinflaţia va fi conso­lidată în semestrul al doilea din anul curent. Dacă zgomotul inflaţionist va continua, fără îndoială că importatorii vor vedea o oportunitate pentru ei şi se vor repezi să contracteze măr­furi mai ieftine din Uniunea Eu­ropeană. Cine visează că îşi mai poate acoperi erorile de management cu explozii de preţuri, în condiţiile în care în zona euro inflaţia (anuală!) se menţine între 2% şi 3%, înseamnă că n-a înţeles nimic din lecţiile amare din acest timp de criză.

Al doilea argument. Banca Na­ţio­nală n-a mizat niciodată, în bătălia cu inflaţia, doar pe cartea dobânzii de politică monetară. A optat, de fiecare dată, pentru o conduită prudentă, contrabalansând reducerea dobânzii cu alte câteva cărţi, între care gestio­na­rea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar. Pe această din urmă carte joacă şi acum.

Al treilea argument, care arată limpede cum viaţa bate manualele. După ce, în condiţiile unei recesiuni prelungite, Banca Naţională a tăiat treptat din dobânda de politică mo­ne­tară, coborând-o până la 6,25% pe an, leul n-a dat semne de depreciere. Dimpotrivă, au dominat tendinţele de apreciere. Probabil că – după ce lumea va ieşi din criză – noile tratate nu vor mai face regulă din faptul că scă­derea dobânzilor duce la de­pre­cierea monedelor pe pieţele valutare.

Al patrulea argument. Dacă Banca Naţională ar fi urcat dobânda de politică monetară, băncile comerciale ar fi continuat să arunce către economia reală priviri dure, oferin­du-le şi de aici înainte companiilor din economie credite scumpe.

Al cincilea argument. Dacă do­bân­­da-cheie ar fi fost redusă, s-ar fi des­­chis drum pentru corecţii excesi­ve. Dej