Constantin Harasim, demnitar în Suceava, a fost angajat la Garda de Mediu. În urmă cu câțiva ani, a fost sancționat, dar a atacat decizia în instanță. Acum, a trimis executorul să pună sechestru pe un Cielo, pentru a-și recupera cheltuieli de judecată în valoare de 2.800 de lei. Sursa: Sergiu Rusu
O maşină a Gărzii Regionale de Mediu Suceava a fost pusă sub sechestru de un executor judecătoresc, pentru datorii pe care instituţia nu le-a achitat subprefectului judeţului, Constantin Harasim.
Acesta a fost angajat al Gărzii de Mediu şi, în urmă cu doi ani, a dat în judecată instituţia, după ce fusese sancţionat de şefii din acea vreme cu mustrare scrisă în urma unui control la Primăria oraşului Solca. Constantin Harasim a contestat în instanţă mustrarea primită şi a avut câştig de cauză, fiindu-i anulată sancţiunea, iar Garda de Mediu obligată să plătească 2.800 de lei, cheltuieli de judecată.
Sentinţa a rămas definitivă pe 5 mai 2011, dar nu a fost pusă în aplicare până luni, 19 noiembrie, când un executor judecătoresc a venit la sediul Gărzii Regionale de Mediu şi a pus sechestru pe un autoturism al instituţiei, marca Daewoo Cielo.
„Autoturismul a fost sigilat şi lăsat în custodia Gărzii de Mediu Suceava. În perioada următoare va fi desemnat un evaluator care să stabilească valoarea autoturismului, se va face publicaţia de vânzare, iar ulterior se va organiza licitaţia în urma căreia vom încerca să recuperăm toate cheltuielile din acest dosar”, a explicat executorul judecătoresc Sarmis Câmpulungeanu.
La faţa locului a venit și subprefectul Gherasim. „E vorba de rea voinţă în ceea ce priveşte plata drepturilor stabilite de o instanţă judecătorească şi nu am făcut altceva decât să respect legea”, a declarat actualul subprefect.
Diana Găşpărel, şefa Gărzii de Mediu Suceava, a spus că ştia de datoria către subprefectul