Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unul dintre membrii Black Eyed Peas este aproape orb, dar trupa “Don t Stop The Party”!

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 5 decembrie 2011 ·

Rapper-ul american Apl.De.Ap, pe numele sau real Allan Pineda Lindo Jr., este tot timpul prezent alături de colegii săi din celebra trupă Black Eyed Peas. Nimic neobişnuit, doar este membrul unei trupe care “Don t Stop The Party”, conform titlului melodiei de succes (al cărei clip a fost filmat în cadrul turneului din America de Sud şi regizat de Ben Mor) care a invadat cluburile din întreaga lume încă din primăvara acestui an. Doar că rapperul continuă să susţină în ultima vreme, de câte ori are ocazia, că este aproape orb! Sursa: REUTERS

Fanii nici nu îşi pot imagina cum este posibil aşa ceva, atâta vreme cât el dansează până la epuizare în cadrul concertelor. Iată însă că Apl.De.Ap spune cu sinceritate “Nu văd mai nimic!”.

Rapperul recunoaşte ca este orb cu acte în regulă, fiind diagnosticat cu o boală rară: “M-am născut cu nistagmus. Îmi doresc să îi încurajez pe copiii cu dizabilităţi... Nu trebuie să renuntaţi la visurile voastre doar pentru că aveţi o dizabilitate”.

Problema sa a afectat uneori întreaga trupă, al cărei program este extrem de încărcat, dar el a reuşit să facă faţă şi să ascundă în faţa publicului acest aspect: “M-am indoit de mine însumi foarte mult timp. Mi-am dorit enorm de mult să trec peste acest obstacol şi am reuşit să mă obişnuiesc cu scena, chiar dacă vederea nu îmi este de folos”.

Starul american mai adăugă că este nevoit să memoreze mişcările de dans pentru show-urile live şi lasă ritmul să îl ghideze atunci când se află pe scenă.

De asemenea, un membru al echipei care însoţeşte trupa îl plimbă pe scenă înaintea fiecărui concert, pentru ca rapper-ul să se poată familiariza cu aceasta. Apl.De.Ap rămâne un optimist: “Am reuşit să mă obişnuiesc cu scena. Don t stop the party!”.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rompetrol Rafinare finalizează revizia generală la Petromidia şi reporneşte instalaţiile de producţie

Mediafax acum 24 minute
Potrivit unui comunicat transmis luni de Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), instalaţiile vor intra etapizat în fluxul de producţie, urmând să ajungă la capacitate optimă în cel mai scurt timp. Compania a te

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 3 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Ciucă, întrebat despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Este un subiect care nu trebuie politizat

Mediafax acum o ora
„Este un subiect care nu trebuie politizat, este o decizie care se va lua, aşa cum a anunţat şi domnul preşedinte, după analiza structurilor responsabile în acest domeniu, se va analiza în CSAT şi, pe baza detaliilor care însoţesc o astfel de decizi

Evaluarea Națională clasa a II-a 2024. Ce subiecte au primit elevii

HotNews acum 2 ore
Elevii din clasa II-a au susținut luni, 13 mai, Evaluarea Națională (EN) la limbă și comunicare - scris. Subiectul a constat în două exerciții, iar timpul de rezolvare alocat a fost de 30 de minute. Elevi la școalăFoto: Shutterstock Examenul a avut

Nicolae Ciucă: Nu cred că trebuie să vorbim de atacuri şi disensiuni în interiorul coaliţiei. Putem să vedem că se desfăşoară campania în limite normale, fără să se depăşeasă linia roşie

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni despre atacurile dintre liderii PNL şi PSD, în campania electorală, că nu crede că trebuie să vorbim de atacuri şi disensiuni în interiorul coaliţiei. Putem să vedem că se desfăşoară campania în limit

SuperLiga: Care sunt cluburile care au primit licenţă pentru participare în sezonul 2024-2025

Mediafax acum 50 minute
Potrivit unui anunţ de luni al FRF, hotărârile Comisiei de Licenţiere au fost pronunţate în data de 9 mai 2024. Astfel, următoarele cluburi au primit licenţă pentru participare în Superliga, sezonul 2024 – 2025, ca urmare a constatării îndeplinirii

PwC Romania: Jumătate dintre fraudele din companii se întâmplă din cauza lipsei controalelor privind conformarea. Tranzacţiile care implică criptomonede sunt în creştere, la fel şi raportările incorecte în domeniul sustenabilităţii

News.ro acum o ora
Tranzacţiile care implică criptomonede sunt în creştere, de asemenea, un risc in crestere este cel de greenwashing, adică raportări incorecte/manipulate în domeniul sustenabilităţii numai pentru a satisface anumite cerinţe legale, anumite presiuni d

Circulaţie închisă pe A3 pentru cea mai mare operaţiune de desant din Europa după al II-a Război Mondial

Mediafax acum 3 ore
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că luni, între orele 17:00 - 20:00, circulaţia rutieră va fi închisă pe Autostrada A 3, tronson kilometric 36 - 51+796 metri, între nodul rutier Cheţani şi nodul rutier Câmpi

Trei lesbiene, ucise într-un incendiu criminal la Buenos Aires, denunţat drept o ”crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex

News.ro acum 2 ore
Trei lesbiene au murit din cauza rănilor, în urma unui incendiu criminal într-un imobil la Buenos Aires, pe care comunitatea lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor îl denunţă drept o ”crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex, dup

Vremea

București
acum

16°
lun.

9°/16°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

15°
lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

14°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°