Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liberalii din Timis cer vot obligatoriu si fac apel pentru prezenta la referendumul din 29 iulie

Publicat in Opinia Timisoarei, vineri 13 iulie 2012 ·

TIMISOARA. Deputatul liberal Horia Cristian a declarat ca ar trebui sa se introduca, in Romania, votul obligatoriu. Mai mult, el spune ca cei care nu se vor prezenta la vot ar trebui sa nu beneficieze de anumite facilitati.

Horia Cristian, deputat al PNL Timis, crede ca votul ar trebui sa fie obligatoriu in Romania unde doar 33% din cetatenii cu drept de vot mai trec pe la urne atunci cand sunt chemati.

“Subiectul votului obligatoriu ar veni sa substituie ceea ce educatia nu a facut. Intr-o tara in care 33% din oameni participa la vot, e clar ca democratia nu functioneaza. Nu e o cale agreata, toata lumea ar prefera calea educatiei, dar e clar ca obligativitatea nu ar putea fi legata de amenzi, ci de numite facilitati pe care societatea le ofera“, a declarat Horia Cristian.

Cu toate ca sustine ideea votului obligatori, deputatul spune ca este pesimist in privinta introducerii acestuia.

“Este evident pentru toata lumea ca pentru o asemenea decizie trebuie sa existe consens. Deci e absolut iluzorie ideea ca in Romania am putea introduce votul obligatoriu“, spune deputatul.

In acelasi timp, europarlamentarul liberal Cristian Busoi a transmis un indemn cetatenilor cu drept de vot din Romania, sa participe la referendumul pentru suspendarea presedintelui Traian Basescu, din 29 iulie.

“Nu suntem obligati sa participam la referendumul din 29 iulie, dar cei care nu se prezinta trebuie sa stie ca ii dau un cec in alb lui Traian Basescu“, a spus Busoi.

TIMISOARA. Deputatul liberal Horia Cristian a declarat ca ar trebui sa se introduca, in Romania, votul obligatoriu. Mai mult, el spune ca cei care nu se vor prezenta la vot ar trebui sa nu beneficieze de anumite facilitati.

Horia Cristian, deputat al PNL Timis, crede ca votul ar trebui sa fie obligatoriu in Romania unde doar 33% din cetatenii cu drept de vot mai trec pe la urne atunci

Articolul in Opinia Timisoarei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a respins prin veto legea controversată privind "influenţa străină"

News.ro acum 2 ore
Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a anunţat sâmbătă că a respins prin veto legea privind "influenţa străină", aprobată săptămâna aceasta de parlamentul de la Tbilisi, în ciuda unui amplu protest al opoziţiei, relatează Reuters. Legea respecti

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum o ora
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 3 ore
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 3 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 4 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Pericol de inundaţii în Moldova

Mediafax acum o ora
„Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum 3 ore
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Rusia acuză Ucraina că lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

HotNews acum 2 ore
​Rusia a acuzat sâmbătă Kievul că a atacat regiunea rusă Belgorod, situată la graniță, cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM, transmite AFP. Ruși construind fortificații în regiunea BelgorodFoto: east2west news / W

Bonă din București, reținută de polițiști. Femeia de 69 de ani este acuzată că a agresat fizic un copil de un an şi două luni - VIDEO

HotNews acum 4 ore
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 22 Poliţie au pus în aplicare, vineri, un mandat de aducere, emis pe numele unei femei, în vârstă de 69 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de l

Vremea

București
acum

18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°