Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La Rock The City, Cult vine cu Lucifer

Publicat in Jurnalul, joi 17 mai 2012 ·

Intitulat 'Choice of Weapon', CD-ul grupului The Cult are zece piese, cele mai cunoscute şI promovate fiind 'For The Animals' şI 'Lucifer'. Produs de faimosul Bob Rock, albumul este considerat cel mai consistent material muzical din ultimii ani, ce reuşeşte să combine magistral sound-ul trecutului cu cel din prezent şI cu rockul viitorului. Discul a fost înregistrat în cea mai creativă componenţă din istoria The Cult, adică: Ian Astbury- solist vocal, compozitor, Billy Duffy- chitară solo, compozitor, John Tempesta- tobe (a cântat cu Testament, Exodus, White Zombie), Chris Wyse -bass.

După cum se ştie, Tuborg Green Fest powered by Rock the City va avea loc în zilele de 29, 30 iunie şI 1 iulie, la Romexpo, parcarea C, iar The Cult va cânta 'în seara cu Guns N' Roses'. Dar iată programul festivalului: vineri, 29 iunie- Romanian Rock Day, numele formaţiilor urmând a fi anunţate cât de curând; sâmbătă, 30 iunie- Pentagram, Saxon, Soulfly, Black Label Society, Godsmack, Machine Head; duminică, 1 iulie- Sweet Savage, Ugly Kid Joe, Within Temptation, The Cult, Evanescence, Guns N' Roses. În urma cererii fanilor de a avea şi bilete pe zile, organizatorii au decis să le facă pe plac şi, mai mult, va exista şi o perioadă de achiziţionare a acestora, la preţuri promoţionale. Astfel, până pe 31 mai (inclusiv) biletele sunt: vineri- normal circle/ golden circle: 50/ 70 de lei; sâmbătă- 120/ 170 de lei; duminică: 140/ 210. După 31 mai, preţurile vor deveni: vineri- normal circle/ golden circle: 70/ 90 de lei; sâmbătă- 140/ 190 de lei; duminică- 160/ 230 de lei. Abonamentele normal circle şi golden circle rămân la 180, respectiv 270 de lei iar biletele VIP sunt 450 lei, doar sub formă de abonament. Important: la preţurile de mai sus se adaugă taxele de ticketing ! Rock the City, unul dintre cele mai importante festivaluri de muzică rock din România, se alătură anul

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 2 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 2 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum o ora
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 2 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 2 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 4 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 6 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Şef al Poliţiei de Frontieră Galaţi, implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă

Mediafax acum 8 ore
Ancheta a început după descoperirea unei conversaţii între adolescenta de 14 ani, din judeţul Brăila, şi şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi, susţin surse apropiate anchetei. „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la un facto

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

11°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

15°/22°