Ion Măric este cel mai mare pictor naiv al românilor. Asta o spun criticii de artă care cunosc fenomenul mai bine decât un simplu admirator. I-am admirat recent năbădăioasele poveşti desenate în stilu-i caracteristic la Centrul Cultural "Nicolae Bălcescu".
L-am găsit aranjând lucrările copiilor care au dorit să soarbă ceva din arta de a desena cu naivitate lucruri serioase, deloc copilăreşti. Aşadar, dublu vernisaj, maestru şi elevi.
În acea seară de Dragobete, maestrul Măric a fost omagiat pe scena centrului amintit, fiind premiat cu diploma pentru întreaga activitate, anunţându-l că este delegat să candideze pe lista "Tezaure umane vii" a UNESCO şi va ajunge în aprilie la Bruxelles, pentru a realiza o expoziţie despre Sărbătorile Pascale la românii creştin-ortodocşi.
SCENE AMUZANTE DIN POVEŞTI
Ion Măric are o poveste a vieţii la fel de frumoasă ca basmele pe care le ilustrează în picturile sale. "Din copilărie am fost atras de cărţile de poveşti, de lumea lor fascinantă, şi încercam încă de pe atunci să mâzgălesc şi eu pe hârtie ceva din povestea respectivă. Dar pictam şi pereţii casei, în fiecare an, primăvara, după ce mama văruia frumos, veneam şi eu cu cărbune şi îmi aranjam frumuşel povestioarele. Ce păţea săraca de ea...
Am fost un autodidact, nu am făcut şcoli speciale să învăţ pictura. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat harul ăsta, dar nici eu n-am stat cu mâinile în sân, cum se zice, nu am pierdut traista pe drum.
Prima expoziţie am avut-o în 1961. La început, pictam căruţele de lemn, le făceam desene frumoase cu tot ce-mi trecea prin cap, veneau oamenii de departe să aibă o căruţă mai aparte. Bunicul era fierar, el făcea partea lui, iar eu înfrumuseţam cu păsări, flori, coşuri.
Pe timpuri, şi mobilierul ţărănesc era pictat, am făcut şi din ăsta. Pe vremuri, erau mai mulţi pictor
