La prima vedere, Petre Pandrea este o "gură rea" precum mai mulţi autori munteni, nu o dată străluciţi, de la Radu Popescu, cronicarul, la I. L. Caragiale şi de la Tudor Arghezi la Zaharia Stancu şi Eugen Barbu. Acest fel scormonitor-maliţios de-a vedea lucrurile i se înfăţişează drept o fatalitate a locului: "Nu poţi scăpa de (...) indiscreţii, cleveteală, într-o ţară clevetitoare". Pe un astfel de temei e schiţată un fel de filosofie literară, care, adoptînd principiul efortului continuu, indică prelucrarea materiei impure, în starea sa de maximă eterogenitate ce intră în "fermentaţie", spre a ajunge, în consonanţă mateină, la pasionala decantare ultimă, formală: "Metoda mea de lucru literar este dirijată de următoarele sfaturi: 1) sfatul horaţian " nulla dies sine linea (sfat pe care-l dau şi altora); 2) strîngerea borhotului după metoda dicteului suprarealist, de fapt, revărsarea Katharsisului aristotelic sau a subconştientului, scoţînd din străfundurile abisale tipologice tot felul de drăcovenii, măscări, mîl şi perlele scoicilor bolnave; 3) condensarea borhotului în a doua versiune după reguli gramaticale şi logice; 4) şlefuirea artistică de giuvaergiu pătimaş şi trierea ultimei versiuni". Chiar dacă ultimul stadiu n-a fost atins totdeauna de acest scriitor cu o biografie de mare zbuciumat (interdicţii de publicare, cenzură, mai multe detenţii dintre care una, sub regimul comunist, de un deceniu), cel al "condensării borhotului" spre a da o "esenţă preafriptă" apare ilustrat în chipul cel mai relevant. Paginile pe cît de numeroase pe atît de efervescente ale lui Petre Pandrea sînt doldora de informaţii "picante" de tot soiul, adnotate fără menajamente. Autorul-avocat aude tot de parcă ar fi înzestrat cu cîteva perechi de urechi iar condeiul său nu osteneşte a transcrie şi comenta anecdote, cancanuri, extravaganţe, împrejurări de culise ori de alcov, într-o isto