- O bătrână dintr-un roman al lui Mark Twain foloseşte următorul truc pentru a afla dacă o fată este chiar fată sau un băiat îmbrăcat în fată. Aşteaptă ca persoana cu sex incert să se aşeze pe un scaun şi îi aruncă o bucată de plumb în poală. Întrucât aceasta îşi apropie genunchii în loc să-i depărteze, îşi dă seama că are de-a face cu un băiat.
Probabil că tu, la rândul tău, deghizată în băiat, te-ai da de gol, reacţionând invers. Sau n-ai reflexe de acest fel? Faptul că femeile poartă azi aproape toate pantaloni le-a schimbat modul de a prinde un obiect pe genunchi?
- Imediat după ce mi-ai adresat întrebarea, am făcut experimentul. Mi-am aruncat singură un măr, de sus, şi am încercat să-l prind. Genunchii mei au realizat o mişcare de "du-te-vino", de la deschis spre închis, dar s-au deschis apoi atât de repede încât mărul a căzut.
Nu e starea mea naturală de a sta cu ele lipite, există mereu un joc al spaţiului dintre picioare care se măreşte sau se micşorează în funcţie de subiectul discuţiei, oamenii, lucrurile din jur, starea de oboseală. Când port fustă, sunt atentă să mi le ţin apropiate şi să le petrec unul peste altul, într-o formă alungită sau depărtată, dar doar de la genunchi în jos. Adică, am în minte "oglinda" mea de femeie, nu pot sta tolănită pe o canapea fără să-mi pese de priveliştea pe care o ofer, şi apoi, femeile au grija asta instinctiv, mai ales cele slabe, de a se strânge şi a crea linii, tuşele feminităţii. Priveşte pânza lui E. C. Burne-Jones - RegeleCofetua şi cerşetoarea, poziţia fetei e seducătoare şi exprimă perfect ceea ce încerc eu să-ţi explic, e o distanţă a genunchilor, provocatoare, dar deloc frivolă. Când mă gândesc la poziţia mea, simt nevoia de a-mi face pe plac mie, mai întâi, şi abia apoi altora. Acea nevoie să-ţi aranjezi braţele, picioarele, ca pe ale unei păpuşi de cârpă, ce suportă orice îndoitură, fără