Cei care conduc fotbalul în România trebuie mătrăşiţi de urgenţă, iar curăţenia generală devine imperios necesară, dar câţi se întreabă ce va fi în epoca post-Mircea Sandu?
În România se joacă fotbal. Foarte frumos. Cât de frumos? Preşedintele Federaţiei, Mircea Sandu, şi preşedintele Ligii, Mitică Dragomir, sunt anchetaţi de DNA pentru abuz în serviciu şi, mai nou, creierul şi mâna dreaptă se ceartă la sânge. Frumos, nu? Patronul echipei campioane stă la "mititica" pentru încercare de mituire, iar Steaua riscă excluderea din Cupele Europene (precizare: textul este scris înainte de a se afla o decizie de la UEFA). Şi mai frumos! Selecţionerul echipei naţionale, şi nu orice selecţioner, ci singurul care a calificat naţionala la vreun turneu final după epoca Iordănescu, este şi el condamnat cu suspendare, ca anexă la valiza lui Becali, asta în timp ce pretinsa naţională se canoneşte să prindă un loc de baraj pentru Mondiale. Echipe cu tradiţie din Bucureşti, Cluj, Craiova, Timişoara cad ca spicele şi apar fel de fel de Chiejne, Săgeţi năvodărene, ba chiar şi Măciuci de parcă am fi la gimnastică ritmică. Insolvenţa unui club nu mai înseamnă o dramă fotbalistică, ci o uşurare, fiindcă întrezăreşte metode de a fenta plata datoriilor. Patroni care au ţinut fotbalul în reanimare se dau deoparte: Borcea, Copos, Porumboiu, se pregăteşte Paszkany. Iar la o lună după ce s-a tras cortina în teatrul (circul) intern nu se ştie cum, când şi cu ce material începe sezonul următor. Mircea Sandu conduce fotbalul românesc, Mitică Dragomir păstoreşte Liga I, dar deciziile importante se dau la Lausanne. Aproape că nu există un campionat cu "lăcrămaţii" la TAS. CSMS Iaşi şi Concordia Chiajna speră că vor rămâne în Liga I, dar speranţa se amână, că nu s-au scărpinat bine după ceafă onor magistraţii din Elveţia. Într-un show la TV s-a emis părerea (perfect autorizată) că nu