Fabrica Ford din Craiova va opri producţia pentru câteva zile pe lună, începând de luna următoare, din cauza diminuării cererii de vehicule B-Max pe piaţa europeană.
Circa 4.000 de angajaţi ai companiei vor intra în şomaj tehnic, informează sursele de presă.
Muncitorii de la Fabrica de vehicule vor sta acasă şapte zile în luna septembrie, iar cei de la Motoare, două zile pe lună.
Compania a luat decizia din cauza scăderii cererii de B-Max pe piaţa europeană, preferând această soluţie în locul disponibilizării personalului.
"Cu cât ne îndepărtăm în timp, cu atât este mai greu de spus cu precizie dacă vor fi zile fără producţie şi noi nu dorim să-i speriem pe oameni", a precizat directorul de Resurse Umane.
Angajaţii vor fi plătiţi cu 80% din salariul de bază pe perioada cât vor sta acasă.
F.A. Fabrica Ford din Craiova va opri producţia pentru câteva zile pe lună, începând de luna următoare, din cauza diminuării cererii de vehicule B-Max pe piaţa europeană.

F.A.