Aproape o cincime din creditele contractate de populaţie şi de firmele din judeţe precum Bistriţa, Suceava sau Galaţi au ajuns în restanţă, nivelul fiind dublu comparativ cu media naţională.
Valoarea cumulată a ratelor neplătite la timp de populaţie şi companii a depăşit 20 miliarde de lei (4,7 mld. euro) la sfârşitul lunii august, ceea ce reprezintă 9,3% din stocul total al creditelor, potrivit datelor BNR.
Creditele în lei, în cea mai mare parte finanţări de consum fără garanţii, le dau cele mai mari emoţii bancherilor, ponderea ratelor restante pe acest segment depăşind 11%. De exemplu, în Bistriţa-Năsăud, judeţ cu o populaţie de peste 300.000 de locuitori, ponderea restanţelor la creditele în lei urcase la 19,8% din total la sfârşitul lunii august, în timp ce în Suceava, cu peste 700.000 de locuitori, ajungea la 19,5% şi în Galaţi, care are 300.000 de locuitori, se apropia de pragul de 18%. Cele mai mari se înregistrează, în general, în zonele cu economie slabă.
"Totul este foarte puternic legat de dezvoltarea economică a unei regiuni. Este normal să existe o legătură strânsă între restanţele companiilor şi cele ale persoanelor fizice deoarece acolo unde companiile au avut probleme au fost mai mulţi oameni disponibilizaţi", comentează analistul Dragoş Cabat.
Bistriţa-Năsăud şi Suceava sunt două dintre judeţele cu cele mai slabe economii, în timp ce Galaţi este un judeţ dependent de două ramuri industriale care au fost afectate de criză în 2009 şi în prima jumătate a lui 2010 - industria siderurgică şi cea navală. Spre exemplu, Produsul Intern Brut (PIB) realizat în Bistriţa în 2010 a fost de numai 5,5 miliarde de lei, faţă de o medie naţională de circa 12 miliarde de lei, arată datele Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP). Suceava a avut un PIB de 9,8 miliarde de lei anul trecut.
Şi la creditele în valută apar fluctuaţii mari în ceea