Catastrofa feroviara in zona de vatra a municipiului Pascani. Ieri, autoritatile pascanene au pus la cale un scenariu cu scopul de a urmari modul in care autoritatile abilitate sunt pregatite sa intervina in cazul unui incendiu feroviar. Simularea a constat in ideea ca un tren de calatori a deraiat si a intrat in coliziune cu un tren de marfa. In urma impactului, locomotiva si o parte din vagoane au luat foc, iar deraierea trenului a pus in dificultate calatorii, care au ramas incarcerati in vagoane. Ca urmare, in ajutorul lor au intervenit fortele de interventie pentru stingerea incendiului, dar si echipajele necesare descarcerarii, acordarii primului-ajutor, Jandarmii etc. „Este vorba despre un accident feroviar in care a fost implicat un tren de calatori si un marfar. In urma coliziunii vagoanele au luat foc. Calatorii, fiind vorba despre 30 persoane, s-au refugiat catre un vagon mai putin avariat. Cu toate acestea, au ramas incarcerati si nu puteau iesi. Astfel, au intervenit fortele de interventie pentru stingerea incendiului, echipaje medicale si cei de la Descarcerare si, bineinteles, s-a acordat primul-ajutor. Au intervenit la acest exercitiu cei de la SMURD, ISU, in cooperare cu jandarmii pascaneni, Politia TF, medici si asistenti de la Spitalul Sf. Spiridon Iasi”, a declarat colonelul Adrian Apostol, seful Centrului Operational ISU Iasi. „Politia Pascani a participat la acest eveniment cu fortele de ordine de la regimul rutier in scopul de face ordine si de a acorda prioritate in traficul rutier masinilor de interventie, dar si cu agenti de politie, care au participat la delimitarea zonei de periculozitate si asigurarea locului de protectie”, a declarat si comisarul Tiberiu Dogaru, sef adjunct al Politiei Municipiului Pascani.
S-a concluzionat ca rezultatul acestei interventiei este bun, mai ales ca timpul de interventie al autoritatilor a fost