Dacă opreşti 100 de oameni pe stradă şi îi întrebi despre mobilitatea urbană, vor crede că este ceva cu… sau despre… atunci când… Dar nu e ruşinos. Procentul de oameni care nu cunosc principiile dezvoltării mobilităţii urbane durabile este la fel de mare printre funcţionarii administraţiei.
Multe oraşe europene au adoptat Planuri de mobilitate urbană durabilă. Iar experienţa lor este pusă la dispoziţia tuturor celor “interesaţi”. Da, aţi înţeles ideea. Administraţiile din România nu prea au fost interesate. Ce interes ar avea politicienii să reducă valoarea proiectelor de infrastructură ?
Acum a venit scadenţa. După ce an de an, politicienii români i-au minţit şi pe cetăţeni şi pe oficialii europeni, România va fi obligată să respecte principiile dezvoltării durabile a oraşelor, dacă vrea să acceseze fondurile europene. Şi în timp ce la Ministerul Fondurilor Europene, specialiştii pomenesc în documente oficiale despre Planurile de mobilitate urbană, la Primăria Municipiului Bucureşti era în dezbatere un (alt) proiect distructiv pentru Bucureşti: Pasajul rutier subteran de la Piaţa Presei Libere
Nu vreau să întru în detalii. O să explic simplu.
Bucureştiul poate accesa fonduri europene pentru proiecte de dezvoltare a transportului public pentru ca cei din zona limitrofă să poată ajunge repede şi ieftin în Capitală.
În acelaşi timp, Primăria vrea să cheltuie bani că să-i împiedice pe cei din zona limitrofa să poată ajunge repede şi ieftin în Capitală.
Întrebarea logică este, de ce să cheltuieşti bani pentru un proiect care face rău oamenilor ?
Mulţi însă nu-şi dau seama de asta. Pentru că nimeni nu le-a spus că există soluţii simple şi ieftine pentru dezvoltarea mobilităţii urbane.
În Elveţia a fost organizat un referendum în care cetăţenii au fost întrebaţi dacă sunt de acord ca în 10 ani (până în 20
