Am incercat mereu sa-nteleg câte ceva din tot ce ma-nconjoara. De pilda, m-am straduit sa-nteleg mesajele unor mari opere ale muzicii clasice. Am ascultat luni in sir, aproape zilnic, aceeasi piesa. Mi-am dat seama curând ca inteligenta si pregatirea mea insuficiente nu-mi pot permite sa patrund profunzimea mesajului muzical. Mi-ar trebui un secol ca sa pot gasi raspunsuri la intrebarile continute in operele lui Beethoven scrise numai in ultimii ani de viata. Asa ca-mi ramâne doar bucuria interioara, starea emotiva a satisfactiei estetice. Tot astfel incerc, de 15 ani, sa inteleg sensurile politicii românesti; dar n-am reusit, desi o analizez aproape zilnic. Dar nici nu ramân cu satisfactii si bucurii in urma analizei ei. Dar de fapt mint; inteleg multe, dar mi-e groaza sa formulez concluzii; asa ca, zic si eu asa cum spunea Eminescu, in alt context: „a-ntelege n-o mai pot“. Ramân doar la o concluzie globala: acesti ani constituie una dintre cele mai nefaste, mai nenorocite, mai murdare pagini din istoria noastra. Asa ca ii admir pe ziaristi, pe editorialisti, pe analistii politici care se straduiesc sa caute in mocirla politicii idei, principii, motivatii. Uneori reusesc, cel putin partial; dar, pe lucrurile scoase din mocirla, oricât le-ai curata tot mai ramâne putin noroi. Si apoi, mai tot ce se prezinta in presa reprezinta doar efecte; determinarea cauzelor este de multe ori incompleta; si adesea subiectiva. N-am deloc pretentia ca mâzgalelile mele stângace, cu pretentii de editoriale, sunt analize politice. Sunt doar opiniile unui om obisnuit, din afara politicului, care vrea sa stea de vorba cu dumneavoastra. Si va multumesc ca acceptati sa discutam. Comentariile dumneavoastra sunt mult mai interesante, mai pertinente, si reusesc totdeauna sa completeze lipsurile editorialelor mele. In felul acesta, antica, ateniana agora revine, prin intermediul internetului.