Dosarul penal cunoscut opiniei publice sub denumirea de Dosarul “Mia Carn” s-a aflat, marţi, pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia. La termenul de judecată de marţi, 15 mai, s-a constatat o lipsă de procedură cu privire la citarea unei părţi civile.
În această cauză au fost citate 50 de persoane vătămate care s-au constituit parte civilă în cauză cu sumele reprezentând cuantumul creditelor acordate, al dobânzilor şi comisioanelor cu care au fost înscrise în Centrala Riscurilor Bancare.
Deoarece judecata poate avea loc numai dacă părţile sunt legal citate şi procedura este îndeplinită, Curtea de Apel Alba Iulia a amânat judecarea cauzei pentru data de 12.06.2012.
Potrivit anchetatorilor, salariatele băncii ar fi aprobat ilegal 52 contracte de credite de nevoi personale pentru angajaţii firmei “Mia Carn” SRL Miraslău, bani ce ar fi ajuns la administratorul firmei, Maria Ispas. DNA a precizat, printr-un comunicat de presă, că Marilena Ramona Nichimiş, fost director al MKB Romexterra Bank SA – Sucursala Alba Iulia, actualmente director în cadrul MKB Romexterra S.A. Centrul Regional Braşov, Mihaela Carmen Vîntu, analist credite bancare în cadrul MKB Romexterra Bank SA – Sucursala Alba Iulia, Mihaela Barbu şi Stanca Şipoş, ambele casiere la aceeaşi unitate bancară au comis câte două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.
De asemenea Maria Ispas, administrator la SC “Mia Carn” SRL Miraslău, precum şi Livia Damian şi Catrina Popa, contabilele firmei sunt acuzate de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals în înscrisuri, folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, ce au ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţ