Ca şi Guvernului român, şi celui francez tot reforma pensiilor este cea care îi dă de furcă.
De şase zile fără întrerupere, Franţa a ieşit pe străzi protestând sătulă de criză, de măsuri de austeritate, dar mai ales pentru că actualul Guvern încearcă să-i ia înapoi unele dintre cele mai avantajoase drepturi câştigate pe tărâmul muncii din Uniunea Europeană.
Sunt drepturi pe care Franţa le-a obţinut pe cale democratică, dar şi printr-o rezistenţă la orice tentativă a Parisului de a împrumuta diferite modele de muncă din străinătate, considerate de către francezi ca fiind extenuante, chiar abrutizante, faţă de concepţiile lor despre muncă, familie şi viaţă decentă, în general. Acum, francezilor li se impune mărirea vârstei de pensionare de la 60 de ani la 62 de ani.
Spre deosebire de români, la francezi nimeni nu a îndrăznit însă, cel puţin deocamdată, să aducă vorba despre o eventuală impozitare suplimentară a pensiilor, nici măcar a celor "nesimţite".
În Franţa şi în celelalte ţări dezvoltate din Europa, pensiile beneficiază de un plafon neimpozabil, iar ce trece peste acest plafon se impozitează progresiv şi diferit de la ţară la ţară, în funcţie de nivelul de trai al cetăţenilor ţărilor respective.
Francezii s-au zbătut şi au reuşit să obţină şi cel mai scurt program de lucru săptămânal din UE. Cel mai recent sondaj european arată că francezii muncesc 38,4 ore pe săptămână, fiind urmaţi de belgieni, cu 38,6 ore şi de irlandezi, cu 38,9 ore.
Spre deosebire de francezi însă, românii ocupă primul loc în sondaj cu cele mai multe ore de lucru pe săptâmână, adică 41,8 ore. După noi, cehii, letonii şi polonezii muncesc 41,7 ore pe săptămână.
SCÂNTEIA REVOLTELOR
Scânteia furiei a fost produsă de ministrul francez al Muncii, Eric Woert, care a propus creşterea vârstei l
