Mama Natura şi-a făcut de cap în Capitală, oferindu-le bucureştenilor o iarnă abundentă în zăpadă, cum n-au avut de foarte mulţi ani. Copiii s-au bucurat, adulţii au înjurat, patronii firmelor de deszăpezire au redevenit miliardari, săracii au murit de frig. Adevăraţi munţi de zăpadă s-au strâns în toate cartierele, blocând maşini, bulevarde, străzi şi căi de acces. Într-un târziu, situaţia extrem de neplăcută a trezit adormitul spirit civic românesc, mulţi dintre ei trecând la operaţiuni ample de deszăpezire a imediatei vecinătăţi, cu lopata şi paharul de ţuică din dotare. Astfel, locatarii gospodari şi-au croit drum cu lopata, prin nameţi, eliberând scări de bloc, ghene de gunoi şi maşini înţepenite.

Însă toată lumea uită un lucru. Acoperişurile blocurilor cine le deszăpezeşte? Sau alea nu sunt obiective de interes general? Cine se urcă pe bloc, la 50 de metri înălţime, să dea la lopată zăpada depusă pe acoperişul blocului? Cine se încumetă, pe vâjul dracului, să-i bată vântul ca pe o limonină dintr-un parapet într-altul, ca să nu le cadă tavanul în cap? Pai cum cine? Locatarii! Iarna, românii devin alpinişti. Şi nu pentru că le place, ci pentru că trebuie. Blocul în care locuiesc are 10 etaje. De trei zile la rând, locatarii mai în putere se adună în grupuri de câte 50 de persoane şi se caţără pe bloc ca să degajeze mansarda de munţii de zăpadă. Zic munţi, pentru zăpada are aproximativ DOI METRI. E o munca de Sisif, dar cineva trebuie s-o facă. Firmele care se ocupă cu aşa ceva cer o avere şi nici nu prezintă garanţie că nu lasă vreo gaură în izolaţie. Aşa că oamenii sunt obligaţi să-şi rişte viaţa ca să salveze casele lor şi ale altora. Munca e una anevoioasă şi ingrată, pentru că nu au unde să adune zăpada şi nici s-o care cu vreun utilaj. Aşa că sunt obligaţi s-o arunce "peste bord", dând naştere la tot felul de incidente nedorite. Înjurăturile, ameni