Obedienta a devenit la noi o mare calamitate. Poate distruge orice sistem.
La atatia ani dupa revolutie, in inaltele noastre hulubarii institutionale, filosofia de baza a ramas tot materialismul dialectic si istoric. Ea sta la baza principalelor decizii adoptate. Unii incearca sa o mascheze prin subconstient, dar se tradeaza repede. De asemenea, o alta remanenta o constituie gandirea aceasta binara asezata sub dictonul leninist (luat din Biblie insa, ca si Lenin asta a rasturnat Biblia cum a rasturnat Marx filosofia lui Hegel) „cine nu e cu noi e impotriva noastra." In al treilea rand, un alt principiu care ne-a ramas viu in constiinte este cel al „centralismului democratic". Nu poti deranja Matrix-ul, venind cu ideile sau cu propunerile tale. Daca ai facut-o, esti pierdut. Devii suspect. Se cheama ca iesi din rand, distrugi unanimitatea, unitatea de monolit a non-gandirii unice. Dar cu ce interese o faci? Nu cumva vrei sa pari mai destept decat altii? Nu cumva nu esti destul de obedient? Daca mandarinii vor ajunge la concluzia asta, te vor linsa precum comunistii la sedintele de CAP. O mica regie, doi-trei vorbitori aranjati si esti pecetluit. Nu-ti fa iluzii ca vreunul dintre colegi va fi strabatut de un fior de demnitate si c-o sa-ti ia apararea, nu, fiecare isi apara fesul, cu ochii in pamant, cu gura ferecata, votand in unanimitate hotararile inchizitoriale. Obedienta a devenit la noi o mare calamitate. Poate distruge orice sistem. Daca, de pilda, ai un prieten care a ajuns sef, nu e bine sa-i semnalezi deficiente, sau eventuale greseli, desi cred ca asta si trebuie sa faca un adevarat prieten. La noi nu, opiniile diferite nu sunt binevenite, ai voie numai sa lauzi, altfel se strica prietenia, ba nu e nici macar colegial si devii cineva care vrea raul institutiei, devii periculos. Mai ales daca vorbesti in public. Nu se poate, cel mult pe susotitelea, ca b
