Daily Mail publică o serie de fotografii realizate de cascadorul american Dennis Maitland, care se urcă pe diverse clădiri sau în casa liftului şi îndreaptă aparatul spre pământ. În toate fotografiile, apar picioarele fotografului.
Pozele sale sunt „ameţitoare” de-a dreptul, iar privitorii au un gol în stomac când le privesc, spune Maitland (24 de ani).
Toate imaginile sunt realizate în Detroit, oraşul natal al fotografului. „Voiam să prezint oraşul dintr-o altă perspectivă. Oamenii ştiu cum arată el de jos şi faptul că multe clădiri sunt lăsate în paragină. Dar eu am vrut să-l prezint de sus”, spune tânărul.
Maitland spune că nu foloseşte niciun echipament de protecţie şi nici nu îi este frică atunci când realizează fotografiile. „Nu ar mai fi aceeaşi senzaţie şi emoţie. Totuşi, sunt foarte atent şi, dacă simt că se poate întâmpla ceva rău, cobor”, spune fotograful.