Numele celei mai mari sărbători a creştinilor, Paştele, îşi are originea în evreiescul "pesach". Preotul Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii bucureştene "Sfântul Gheorghe Nou", explică îndrudirea etimologică şi cronologică a termenului "Paşte" la evrei şi la creştini.
Ziua Învierii este ce mai mare sărbătoare a creştinilor, fiind sărbătorită încă din vremea apostolică. Vechii creştini înţelegeau prin Paşte nu doar Învierea, ci şi Cina şi Patimile Domnului. În acest sens de comemorare a Cinei este întrebuinţat cuvântul Paşte într-o epistolă apocrifă a apostolilor de la mijlocul secolului al II-lea, scrisă în Asia Mică.
IEŞIREA EVREILOR DIN ROBIA EGIPTEANĂ
Lămuriri mai multe oferă părintele Emil Cărămizaru: "Între sărbătorile anului bisericesc, Învierea Domnului ocupă fără îndoială locul central, poziţie determinată nu numai de amploarea ritualului specific acestei perioade, ci şi de profunda semnificaţie spirituală a praznicului. În esenţă, Paştele cuprinde în sine marea nădejde a învierii fiecăruia dintre noi şi a lumii întregi restaurate prin jertfa şi Învierea Mântuitorului. Numele sărbătorii ne trimite către tradiţia iudaică în care fiecare familie sacrifica la începutul primăverii un miel sau ied, de parte bărbătească, fără cusur (Ieşire 12, 3-6), închinându-l lui Dumnezeu, pentru ca Acesta să-şi reverse binecuvântarea peste comunitatea credincioşilor. Cu sângele animalului jertfit erau însemnate intrările locuinţelor, ca semn ocrotitor şi totodată ca mărturie a darurilor pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra poporului.
Acest ceremonial era însoţit de o masă rituală, caracterizată prin frugalitate şi prin ţinuta de drum pe care o purtau toţi mesenii. O dată cu ieşirea poporului evreu din robia egipteană, Paştele depăşeşte sfera strict familială, devenind sărbătoare a tuturor evreilor şi primeşte noi semnifica