Sunt câţiva tipi geniali, care trec pe lângă noi şi nu ne bucurăm îndeajuns de stofa lor excepţională. E ironic şi păcat că mulţi dispar fără ca noi să îi păstrăm îndeajuns de aproape. Unul dintre ei este Horia Bernea, şi interesant e că lui îi datorăm şi motivele hârtiei pentru cadouri de la Muzeul Ţăranului Român. În cartierul Ferme din Otopeni au rămas casa şi atelierul lui.
E bine că se mai găsesc tipi ca Mihai Oroveanu şi companii ca ING, prin Iosefina Frolu, care să poată să readucă mai aproape de noi frumuseţile semnate de Horia Bernea. Tot o bucurie e să poţi regăsi în aşezământul Mănăstirii Stavropoleos câteva tablouri de-ale lui, bine preţuite de Părintele Justin Marchis.
Mi-a plăcut nespus să citesc ce a scris Ioana Popescu despre Horia Bernea: "De la el am învăţat că nu trebuie să te grăbeşti sau să te încăpăţânezi atunci când vrei să pui în operă un proiect. Mai întâi te gândeşti bine, să vezi dacă ideea iniţială e corectă. Nimeni nu ştia mai bine ca el să vadă. Apoi te sfătuieşti cu alţii, de preferinţă cu cei despre care ştii că au păreri diferite de ale tale. Apoi încerci să ţii cont de toate remarcile, argumentând dacă le respingi, sau înglobându-le în proiect, dacă crezi că îl pot îmbogăţi. Apoi aştepţi, adică gestezi, pregătind iluminarea. Pentru Horia Bernea iluminarea însemna convingerea că ideea era convergentă cu credinţa - asumat şi liber creştină. Abia atunci proiectul putea începe aventura punerii în operă. Şi abia atunci se petrecea minunea coagulării echipei. Încă nu am cunoscut pe altcineva atât de capabil să construiască mici familii punctuale cu oameni care nu sunt decât oameni şi să le transforme slăbiciunile în creativitate, complexele - în stil personal, frustrările - într-un nou entuziasm şi veleităţile - în dorinţă de afirmare colectivă.
Nu se temea să şocheze, să irite, să incite. Ne-a contamina
