Ne-a fost dat, în 2010, în primele două luni ale anului, să înfruntăm doi generali dintre cei mai temuţi: Criza şi Iarna. Dacă în ceea ce priveşte Criza nu am avut surprize, căci ne luptăm cu acest aprig general de mai bine de un an şi am avut vreme să-l cunoaştem bine, Iarna în schimb ne-a surprins cu zăpezi şi cu geruri cum n-am mai văzut din 1985. Războiul cu aceşti doi generali nu numai că a înghiţit bani şi eforturi, dar a şi ţinut întreaga societate într-o stare de maximă tensiune.
Teatrul de război e însă mult mai larg. Guvernul, care a deschis deja al doilea front, forţat fiind de imperativul reducerii cheltuielilor bugetare, se vede tentat să folosească şi arma "populismului". Fiind constrâns mai cu seamă de dificultatea soluţionării problemelor sociale.
Dar cât de mult poate fi deschisă umbrela protecţiei sociale? Mai ales că PIB-ul se menţine... jos, însoţit de niveluri încă scăzute ale producţiei, productivităţii şi competitivităţii. Aşa că Guvernul este nevoit să facă trimitere la buget şi să spună: astea-s resursele, atât putem să oferim! Numai că Executivul nu se poate apăra întorcându-şi buzunarele pe dos. E nevoie de soluţii şi de fapte.
Sigur, generalul Criză ne încurcă multe socoteli. Dar bugetul nu poate fi redresat numai tăind cheltuieli. Calea e alta: să crească veniturile bugetare. Şi nu din impozite mai mari, ci din investiţii, din noi afaceri, din profituri consistente, într-un cuvânt din competitivitate.
Dar actualul tip de fiscalitate nu are cum să încurajeze competitivitatea după care tânjim. Motiv ce ne face să ne dorim schimbări profunde în materie de filozofie bugetară. Ce avem acum constituie rezultatul unei încrengături de mentalităţi vechi şi noi, de conjuncturi, de confruntări de idei, de decizii de multe ori contradictorii, ce au dominat viaţa noastră socială, economică şi politică în
