Victor Ponta şi Crin Antonescu s-au întâlnit marţi la Cotroceni, la ceremonia închinată lui Gigel Ştirbu, proaspăt ministru al Culturii, dar Victor Ponta şi Crin Antonescu s-au întâlnit ieri la Cotroceni, la ceremonia închinată lui Gigel Ştirbu, proaspăt ministru al Culturii, dar nici măcar nu s-au salutat
Liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu au arătat încă o dată că relaţia dintre ei este aproape de a da în clocot. Ceremonia de învestitură a lui Gigel Ştirbu în funcţia de ministru al Culturii i-a adunat la un loc, la Cotroceni, pe preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta şi pe preşedinţii celor două Camere, Crin Antonescu şi Valeriu Zgonea. Înainte de începerea ceremoniei, premierul Victor Ponta a mers direct la Zgonea pentru a-i strânge mâna, făcând abstracţie totală de prezenţa partenerului său de coaliţie, Crin Antonescu. La câteva secunde, a păşit în sală Traian Băsescu care a salutat călduros pe toată lumea.
Pe întreaga desfăşurare a evnimentului, care nu a durat mai mult de zece minute, Crin Antonescu şi Victor Ponta s-au ignorat reciproc. „Mult succes, domnule ministru!“, au fost singurele cuvinte ale preşedintelui Traian Băsescu, la finalul ceremoniei. După aceste vorbe, premierul Ponta a ieşit glonţ din sala de protocol. În schimb, Crin Antonescu a mai schimbat, zâmbind, câteva vorbe cu şeful statului.
Toni Greblă, uitat de Ponta
Tot ieri, la Palatul Cotroceni, a depus jurământul şi noul magistrat al Curţii Constituţionale, Toni Greblă, care va umple locul lăsat vacant de Iulia Motoc. După prima ceremonie, şeful statului le-a transmis membrilor Guvernului că pot asista şi jurământul lui Greblă.. „Cine vrea, poate să rămână“, a spus râzând preşedintele. Însă, cu excepţia ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, miniştrii prezenţi la prima ceremonie l-au urmat pe premierul Ponta, astfel că la jurământul lui Toni Grebl