Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elena Cârstea: "Aveam 95% şanse să mor la operaţie!" - Revista presei mondene

Publicat in Adevarul, miercuri 2 decembrie 2009 ·

În presa mondenă de astăzi, Elena Cârstea povesteşte cum a fost la un pas de moarte, din cauza anevrismului cerebral, iar Anamaria Ferentz infirmă că are o relaţie cu Ion Ţiriac, dar nu neagă că i-ar plăcea să fie alături de el. Nicoleta Luciu şi-a cumpărat apartament în Bucureşti, iar Mihaela Rădulescu a renunţat la sutien şi chiloţi pentru că arătau inestetic pe sub rochia pe care a purtat-o la emisiunea de la Antena1. De altfel ea povesteşte, în cartea ei, despre experienţa sexuală cu un vibrator.

Elena Cârstea: "Aveam 95% şanse să mor la operaţie!"

Elena Cârstea a revenit luni în România, plină de optimism şi de speranţă că starea sa de sănătate se va îmbunătăţi, după operaţia de anevrism cerebral, suferită în America, scrie Click!

Cântăreaţa a spus că, dacă intervenţia chirurgicală, pentru îndepărtarea anevrismului cerebral, ar fi avut loc mai devreme, ar fi murit pe masa de operaţie. "Aveam şanse mari să mor. Tiroida îmi dăduse organismul peste cap, şi aveam şanse de 95% să nu mă mai trezesc din anestezie. Doctorii nu au vrut să rişte, aşa că am amânat intervenţia, până am mai reglat tiroida".

Mihaela Rădulescu povesteşte despre orgasmul provocat de o jucărie sexuală

După ce a recunoscut că a fost înşelată şi a spus că e bine să ajungi cu un bărbat în pat de la prima întâlnire, Mihaela Rădulescu surprinde şi cu relatările din cartea "Nişte răspunsuri", potrivit Click!

Într-unul dintre capitole, personajul principal, o femeie extrem de arătoasă, îndrăgostită de un bărbat cu ochi albaştri, aflat la distanţă, povesteşte cum se satisface cu vibratorul: "Dacă-mi spunea cineva acum câteva luni că-mi voi cumpăra un vibrator şi-l voi şi folosi, m-aş fi uitat cu tot dispreţul de care eram în stare. (...) Prima oară, după ce am avut orgasm de la un vibrator, am plâns ca o isterică, m-am simţit oribil de tristă şi sing

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum o ora
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

FOTO Record mondial pentru brutarii francezi: și-au luat bagheta înapoi de la italieni

HotNews acum 42 minute
După un proces îndelungat de prepare a aluatului și aproape 11 ore de coacere, brutarii francezi au preparat duminică cea mai lungă baghetă din lume, de pete 140 de metri, recuperând astfel recordul pentru una dintre cele mai cunoscute embleme ale n

O comedie de acțiune cu Ryan Gosling dă startul sezonului de filme de vară cu un debut dezamăgitor în box office-ul nord-american

HotNews acum o ora
„The Fall Guy", o comedie de acţiune cu Ryan Gosling şi Emily Blunt, a dat startul sezonului cinematografic de vară fără prea multă vervă. Filmul, susţinut de Universal şi regizat de David Leitch, a avut încasări sub aşteptări: 28,5 milioane de dola

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum o ora
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

Trei soldaţi israelieni ucişi de Hamas într-un atac cu rachete lansat asupra punctului de trecere Kerem Shalom spre Gaza

HotNews acum o ora
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi duminică de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza, a declarat pentru AFP armata

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum o ora
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Ursula von der Leyen va cere o concurenţă „echitabilă” cu China în timpul întâlnirii cu Xi Jiping

Adevarul acum 4 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că va cere o concurenţă „echitabilă” cu China în cursul întâlnirii cu preşedintele Xi Jiping la Paris, informează AFP, scrie AGERPRES.

Lando Norris, de la McLaren, a câştigat Marele Premiu de la Miami, prima sa victorie în Formula 1

Mediafax acum o ora
Lando Norris, pilotul echipei de Formula 1 McLaren, a profitat inteligent şi cu noroc de un safety car, pentru a câştiga duminică seara Marele Premiu de la Miami. Britanicul a terminat în faţa triplului campion mondial Max Verstappen, de la Red Bull

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 213: Atac puternic asupra Kerem Shalom/ Netanyahu: „Nicio presiune nu va împiedica Israelul să se apere”

Gandul acum o ora
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza. Printre răniţi, „trei soldaţi sunt în

Doi turiști australieni și unul american, găsiți cu câte un glonț în cap, pe fundul unui puț din Mexic

Ziare.com acum 2 ore
Autorităţile mexicane au confirmat, duminică, faptul că americanul şi cei doi turişti australieni care au dispărut săptămâna trecută în nordul Mexicului sunt morţi, după ce trupurile lor au fost identificate de părinţi, relatează Reuters. Trupurile

Vremea

București
acum

17°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

14°
lun.

10°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

16°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

11°/22°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

15°
lun.

13°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°