Nu ma suna in fiecare dimineata. Nici macar in fiecare zi. Dar ma suna invariabil sambata. Sau duminica. Socoteala lui cred ca era simpla: in timpul saptamanii este foarte ocupat, cu ziarul, cu emisiunea, asa ca-l sun in week-end. Gresit! Sambata e singura zi in care imi trag sufletul, duminica lucrez pentru ziarul de luni, si cand ma suna cineva in "interes de serviciu" simt ca n-am nimerit bine lumea in care traiesc. Ati observat ca blestematul asta de telefon mobil fara de care nu putem trai te face sa raspunzi oriunde te-ai afla, in cele mai imposibile locuri, inclusiv la toaleta, iar cel care te suna nu tine cont deloc de lucrul asta. Si apropo de asta, imi aduc aminte de un telefon primit pe cand ma aflam intr-un scurt concediu la munte. Iesise soarele si ma intinsesem pe iarba verde, pe spate, cu ochii spre cer. Suna telefonul si am proasta inspiratie, din reflex mai mult, sa raspund! "Alo, domnuâ Tuca?", "Da!", "Facem o ancheta, zice o duduie de la capatul celalalt al celularului, era sa zic al firului, si am vrea sa va punem cateva intrebari!", "Spune-ti domnisoara!", "Ce carti aveti in acest moment pe noptiera de la capul patului?". Am simtit ca se invarte muntele cu mine.
Nu vi s-a intamplat sa fiti sunati si sa vi se adreseze persoana care v-a cautat ca si cand ati raspunde la un telefon fix? Ca si cand in orice zi, la orice ora din zi si din noapte ar suna, tu ar trebui sa te afli in acelasi loc raspunzand cuminte si politicos? Ca si cand n-ai avea altceva de facut decat sa stai in acelasi loc si sa pazesti telefonul mobil asteptand sa te sune diversi clienti. Absolut penibil! Nu stiu cum as putea sa-i avertizez pe cei care suna pe telefonul mobil ca nu astept telefonul lor si, mai ales, nu stau in acelasi loc raspunzand ca la un telefon fix. Asta-i durerea mea! Si ca sa ma intorc de unde am plecat, cel care ma suna sambata este un candida
