Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Înăsprirea legislației comerciale chinezești ar putea să dezavantajeze Apple

Publicat in Adevarul, luni 26 martie 2012 ·

Guvernul de la Beijing a propus îmbunătățiri în ceea ce privește legea cu privire la mărcile comerciale, veche de 30 de ani, cu scopul de a ajuta companiile străine să-și protejeze mai bine drepturile. Apple Inc., aflată într-o dispută cu o firmă chinezească pentru brandul iPad, ar putea fi însă dezavantajată de noile reglementări.

Propunerea guvernului chinez, care urmăreşte o aducere sub control a „ problemei severe de copiere a brandurilor” prevede, între altele, dublarea amenzilor pentru vinovați, până la cuantumul de 1 milion de yuani (158.539 dolari). Pentru Apple însă, noua legislaţie nu i-ar veni deloc bine. Datorită faptului că există, deja, o decizie judecătorească care a stabilit că Apple nu deține brandul iPad în China, compania ar putea cădea sub incidența acestei legi, a declarat Caroline Berube, jurist pe probleme de proprietate intelectuală în orașul chinez Guangzhou pentru agenția de știri Bloomberg.

Află aici cât costă și unde poate fi cumpărat noul iPad în România

Vezi cum a reușit Apple să enerveze organizațiile pentru protecția consumatorilor

Apple în China

Cazul Apple este „încă un exemplu care arată de ce companiile multinaționale trebuie să dea dovadă de răbdare și să fie foarte atente pe piața chinezească, unde firmele autohtone au devenit mult mai atente la protejarea și exploatarea drepturilor de proprietate intelectuală”, a declarat Steve Rizzi, avocat și fostul șef al reprezentanței chinezești a firmei de avocatură Foley & Lardner pentru Bloomberg.

Rizzi a adăugat că rezolvarea cazului Apple, companie care susține că ea și nu Proview International Holdings Ltd. din Hong Kong deține brandul iPad în China, va depinde de legislația cu privire la contracte și nu cu privire la branduri. Decizia tribunalului din Guangzhou va fi publicată la sfârșitul lunii mai, iar noua lege a brandului nu va fi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 10 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 5 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 7 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 11 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 5 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 13 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 6 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°