Sprijinul financiar acordat de guvernul american gigantului financiar Citigroup ofera un nou model pentru programele de salvare ale sistemului bancar.
Planul de salvare a gigantului financiar ofera garantii explicite impotriva pierderilor generate de activele neperformante, garantii acordate pe banii contribuabililor, scrie Bloomberg. In acest context, programul destinat Citigroup extinde angajamentul federal dincolo de injectiile de capital facute de Trezoreria americana si a creditelor acordate de banca centrala (Fed).
Acum, autoritatile federale au devenit partenere in ceea ce priveste impartirea pierderilor inregistrate de Citigroup, insa numai a acelor pierderi care depasesc 29 mld. dolari. Contribuabilii sunt expusi unui risc foarte mare din cauza noului plan de salvare, care poate fi folosit pentru a sprijini mai multe companii, atat timp cat datoriile provenite din reducerea valorii contabile a activelor continua sa creasca, sustin analistii. "Fiecare situatie va trebui sa fie evaluata de la caz la caz, insa vom invata sa rezolvam aceste probleme pe parcurs, din experienta pe care o vom acumula in timpul activitatii in sistemul financiar", a declarat Brookly McLaughlin, purtatorul de cuvant al Trezoreriei americane.
Criza de la Citigroup s-a inrautatit in conditiile in care banca a fost nevoita sa-si adauge in bilantul contabil un numar de fonduri de investitii speciale, create pentru a investi in instrumente cu un grad de risc mai ridicat.
Actiunile bancii cu sediul in New York au pierdut 60% saptamana trecuta, dar si-au revenit partial dupa acordarea sprijinului guvernamental.
Alti creditori raman insa vulnerabili. Banca americana Wells Fargo a achizitionat rivala Wachovia, cea pe care autoritatile de reglementare au obligat-o in luna septembrie sa fuzioneze din cauza pierderilor foarte mari din sectorul creditelor ipote