Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timp liber la Timişoara în perioada comunistă: plimbare pe Corso, o bere la grădina de vară şi dans la Palace

Publicat in Adevarul, duminică 24 martie 2013 ·

În perioada în care criza economică nu afectase încă foarte mult regimul comunist, timişorenii aveau nenumărate posibilităţi de petrecere a timpului liber, de la restaurante şi cluburi până la cinematografe sau spectacole în aer liber.

Mulţi timişoreni aveau un ritual de zi liberă, care includea plimbarea pe Corso, o bere sau o masă la unul dintre restaurantele centrale şi apoi, eventual, câteva ore de dans. "Plimbarea pe Corso era una dintre activităţile preferate, apoi se mergea la Palace sau la Cina, sau la Timişoara, Loydul de astăzi, care avea jos şi o berărie", a spus istoricul Ioan Haţegan.

"Eu mergeam cu soţia la Palace, să dansăm. Aveau o orchestră foarte bună acolo, stâteam până după miezul nopţii. Muzicienii ne cunoşteau, iar spre sfârşitul programului mai cântau şi pentru noi", şi-a amintit istoricul bănăţean.

Vara, grădinile de vară ale localurilor, de la Continental până la Vaporul, erau pline, iar la dozatorul de bere se făceau cozi imense. Cinematografele erau o altă posibilitate de petrecere a timpului liber, chiar dacă oferta de filme era "controlată" de regim. În Timişoara existau, la un moment dat, nu mai puţin de 10 cinematografe. "Mai erau spectacole, concerte în Parcul Rozelor, dar şi evenimente de mai mică amploare, în cartiere. Până prin 1980 a fost o perioadă foarte stabilă din punct de vedere al culturii şi al petrecerii timpului liber. Era şi o oarecare stabilitate economică, multora le ajungeau banii de la o lună la alta, îşi permiteau distracţii sau să pune deoparte pentru concedii", a povestit Ioan Haţegan.

"Petrecerile la cineva acasă erau ceva obişnuit în toată perioada comunistă, indiferent de situaţia materială a momentului. Cei tineri făceau foarte des ceea ce adolescenţii de azi ar numi party, cu muzică şi dans", a mai spus istoricul.

Tinerii de la sfârşitul anilor '

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 12 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 11 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 6 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 10 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 7 ore
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

Nicușor Dan l-a provocat pe Piedone la o dezbatere TV: „Moderată de un profesionist. E ușor ca o discuție să degenereze în circ”

HotNews acum 10 ore
Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Capitalei, ocazie cu care l-a provocat pe Cristian Popescu Piedone la dezbatere electorală televizată care ar urma să fie moderată de un jurnalist care să fixeze temele dezbaterii

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 8 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 12 ore
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Prahova: 42 de persoane, evacuate din blocurile de pe strada din Slănic care s-a surpat/ Măsuri adoptate în urma şedinţei CJSU

News.ro acum 7 ore
Un număr de 42 de persoane au fost evacuate din blocurile situate pe strada 23 August din oraşul prahovean Slănic, decizia fiind luată în condiţiile în care, joi dimineaţă, strada s-a surpat, o parte din asfalt deplasându-se la doi metri adâncime. M

Vremea

București
acum

vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

1°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°