Preşedintele Traian Băsescu a participat participă vineri la cea de-a doua întâlnire cu comunitatea de susţinători de pe pagina de Facebook "Alături de preşedintele nostru", organizată în cadrul Interactive Central & Eastern Europe Festival 2013. În timpul discuţiilor, el a declarat că în sistemul educaţional românesc există prea mulţi dascăli slab pregătiţi, iar o altă problemă o constituie corupţia.
"Multe valori lipsesc sistemului de educaţie românesc. Prima, şi cea mai importantă, este eficienţa. (...) În general, foarte mulţi absolvenţi, în mod deosebit de învăţământ tehnic, au nevoie de cu totul altceva decât au învăţat în facultate. Cursurile sunt îmbătrânite, este primul lucru care lipseşte sistemului nostru de educaţie. Nu avem cercetarea universitară convingătoare deloc. (...) Se citeşte foarte puţin la nivelul dascălilor care trebuie să îi înveţe pe studenţi", a punctat preşedintele, vineri, la o întâlnire cu susţinători ai paginii sale de Facebook, potrivit Agerpres.
Citeşte şi Ce îl aşteaptă pe Băsescu acasă, la ora 1 dimineaţa: M-am gândit să pun o poză pe Facebook
Potrivit lui Traian Băsescu, există o diferenţă uriaşă între ceea ce se predă în instituţiile de învăţământ şi ceea ce absolvenţii au nevoie ulterior.
"Al doilea lucru, care eu consider că este fundamental greşit - lipsa de exigenţă în sistemul de educaţie românesc. În goana de a obţine studenţi peste numărul de locuri pe care îl au universităţile de stat, au coborât nivelul de exigenţă la admitere dincolo de orice limită admisibilă. (...) Un alt lucru care ne lipseşte - moralitatea în educaţie. Este corupţie, de la şcoala generală la liceu şi pe urmă la universitate. Cât timp nu vrem să spunem lucrurile astea, nici nu o să le corectăm. (...) Cred că o mare problemă este - sigur, nu pentru toţi, sunt şi dascăli eminenţi, dar procentul lor este prea mic -, că sunt prea