Nu (mai) cred in retetele grandioase, in planurile pasoptiste, in personalitatile providentiale, in vigoarea sufleteasca si dinamismul civic ale unei populatii de atitea ori inselata. Nu cred in apeluri, in planuri generale. Cred, mai degraba, in ceea ce face fiecare la locul sau. Oamenii pe care ii cunosc si care au trait in Occident din diverse motive (ii exceptez aici pe copiii mei, despre care imi este mai greu sa scriu), remarc ca sint in majoritate niste exaltati. Asa mi se pare mie. Si nu au numai scuza juvenilitatii, unii fiind trecuti binisor de virsta sturm und drang. Venind in tara, au majoritatea, spun, proiecte luminoase. Uneori mi le-au prezentat. Banuiesc ca in fata unora dintre ei fac figura de morocanos, de inapoiat, de balcanic incapabil sa-si iasa din propriile-i izmene, caci le intimpin ideile cu destul scepticism, deci nu ma pot conecta la ele. Nu ma pot conecta, de pilda, la ideea de a face detasamente si a stringe mizeriile de prin paduri. Mi se pare o prostie extrema. Desi este necesara. In acelasi timp, incerc sa-i conving pe oameni ca trebuie facut ceva educativ pe acest plan. Nu mai sintem o natie provenita de la tara si care, ne facem iluzia, avea un cult al pomului, in general al lucrurilor din natura. Chiar cei, multi dintre ei, proveniti de la tara merg in weekend la padure si isi lasa resturile acolo cu nerusinare. Padurea din preajma locului in care stau e plina de mizerii. Dar, cred, nu incap teoriile aici. Multi oameni, veniti de la oras, si-au facut case prin aceste locuri si nu au pur si simplu unde pune gunoiul. Il pun in padure. Nu este organizat un serviciu de salubritate. La acest lucru practic trebuie sa ne gindim, apoi la educatia in scoli (decit sa invete cite mate are broasca, copilul ar trebui invatat sa foloseasca wc-ul, sa nu murdareasca padurea, etc), nu la detasamente si la stringerea mizeriei de prin paduri. Tot astf