Există o latură a design-ului care nu se vede… ne-am obişnuit să considerăm design-ul o noţiune generală ce defineşte un obiect sau un spaţiu cu forme moderne, cu aspect contemporan, ceva ce iese din tipare şi se face remarcat prin imaginea de impact generată pe moment.

Acest lucru se cheamă styling. Este parte din procesul de design şi se referă strict la formă, culoare şi la aspectul general. E un termen pe care-l întâlnim adesea ca “facelift”.

Styling-ul ajută. Este un instrument foarte important de comunicare şi vorbeşte despre produs pe deoparte, dar şi despre cel care-l utilizează. Dacă e bine folosit generează tendinţe, lansează modă, însă nu funcţionează fără conţinut.

Procesul de design presupune inovaţie şi integrează aspecte creative, funcţionale, tehnice, economice şi culturale cu scopul de a crea/dezvolta produse şi servicii.

O bună parte dintre aceste aspecte nu se văd decât după utilizare. Sunt situaţiile de genul: „L-am cumpărat că arăta bine, dar e o porcarie!“, „S-a rupt!“ „Nu stă!“, „Nu merge!“.

Adevărul e că acest styling este câteodată atât de seducător încât calitatea sau funcţionalitatea sunt greu de distins. Aici încerc să fac lumină şi voi aduce câteva exemple reale de styling fără conţinut sau nici măcar, fără a face comentarii pe latura subiectivă, pe cât posibil. Poate astfel reconsiderăm o mare parte dintre obiectele din jurul nostru şi vom putea decide corect.

Cred că un bun exemplu este disconfortul pe care-l sesizăm atunci când ne asezăm la masă într-un restaurant. De multe ori abia cand începi să mănânci simţi o stare de disconfort şi nu ştii de unde. Nu este vorba de ergonomia şezutului scaunului, că are sau nu braţe sau structura mesei pe care o întalneşti cu genunchii.

Problemele apar atunci când relaţia dintre scaun şi masă nu se respectă. Adică acea distanţă dintre şezutul scaunului si î