Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Praful albastru şi scăparea „ochiului magic“

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 18 ianuarie 2009 ·

Un meci din Mastersul de snooker de la Londra urmărit „pe viu“ înseamnă o experienţă imposibil de redat la TV. Sursa: Alex Enăşescu

Aerotermele păreau motoare de avion în liniştea de pe Wembley Arena. Eticheta snookerului impune aceste pauze silenţioase pentru concentrarea jucătorilor. Meciul pe care l-am urmărit, cel dintre Hendry şi Robertson, a contat pentru prima rundă a Mastersului londonez, cel mai prestigios turneu din lume pe bază de invitaţii. Aici vin anual primii 16 jucători din lume, cei mai buni dintre cei mai buni, cărora li s-au alăturat în 2009 doi puşti extrem de talentaţi, beneficiarii unor wild-carduri de la organizatori.

Regele Hendry şi „veneticul“ australian

Stephen Hendry, care a împlinit marţi 40 de ani, este de departe cel mai galonat jucător din istoria snookerului. Jucător profesionist încă de înainte ca eu să mă fi născut, Hendry are toate cifrele de partea sa. În anii ’90, Hendry a dominat autoritar acest joc, câştigând de şapte ori titlul mondial şi adunând de-a lungul carierei peste 8 milioane de lire sterline din premii. Deşi jocul său nu se mai ridică la nivelul celui din urmă cu un deceniu, Hendry rămâne o legendă a snookerului, în cel mai plin înţeles al cuvântului. Adversarul său, Neil Robertson, este primul jucător australian care a câştigat un turneu de snooker şi, totodată, unul dintre cei mai de temut jucători tineri.

A fost un meci straniu, cu lovituri uşoare ratate şi lovituri imposibile reuşite. Mărturie stă şi procentajul maxim al loviturilor de la distanţă, la mijlocul partidei. Nu se ratase nimic de la distanţă şi, cu toate astea, procentajul de reuşită la „buzunar“ al ambilor jucători era de sub 90 la sută. A fost meciul care ar fi putut să galvanizeze încrederea unui campion deznădăjduit, genul de partidă care face sau desface un sezon, cum zic englezii. S-a terminat 6-

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 58 minute
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Tradiții și superstiții în Duminica Floriilor. Obiceiuri și semnificații

Ziua Constanta acum o ora
Duminica Floriilor sau Intrarea Domnului în Ierusalim este cea mai mare sărbătoare din Postul Mare și amintește de intrarea triumfală a Mântuitorului în cetatea Ierusalimului, a doua zi după ce L-a înviat pe Lazăr. Astfel, oamenii, auzind de venirea

Bărbat de 45 de ani reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru că-și agresase fosta soție

Ziare.com acum 31 minute
Un bărbat de 45 de ani din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecţie care fusese emis pentru că îşi agresase fosta soţie. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au f

Record la licitație: un ceas de aur al unui pasager de pe Titanic a fost vândut cu peste un milion de euro

Wall-Street.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit împreună cu corpul celui mai bogat pasager al vasului Titanic a fost vândut la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebra navă, potrivit casei de licitaţii b

Una dintre cele mai dificile adversare ale Simonei Halep și-a anunțat retragerea din tenis

HotNews acum 36 minute
Alize Cornet și-a anunțat la Canal+ retragerea din tenisul de performanță, franțuzoaica în vârstă de 34 de ani urmând să-și încheie cariera după participarea la Roland Garros 2024. Simona Halep si Alize CornetFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum 2 ore
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 2 ore
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Caracterizarea primită de FCSB în presa din Ungaria după ce a devenit campioană: „Nicio echipă nu a reușit asta!”

Gazeta Sporturilor acum 12 minute
Triumful celor de la în campionat, după succesul de pe teren propriu, cu Constanța, scor 2-1, a fost remarcat inclusiv de jurnaliștii din .

Poliția din Germania a arestat un cetățean rus care a înjunghiat mortal doi bărbați ucraineni

Ziare.com acum 40 minute
Autoritățile germane au arestat, sâmbătă seară, 27 aprilie, un cetăţean rus suspectat de uciderea a doi cetăţeni ucraineni într-un mic oraş din sudul Germaniei, relatează dpa. Doi bărbaţi ucraineni au fost înjunghiaţi mortal, sâmbătă seară, la un ma

Fostul producător de film Harvey Weinstein a fost spitalizat

News.ro acum 3 ore
Harvey Weinstein, fost producător de film, a fost spitalizat la doar câteva zile după ce condamnarea sa pentru viol din 2020 în New York a fost anulată, a declarat avocatul său, conform BBC. Arthur Aidala a declarat că acesta a fost mutat vineri la

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

18°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°