Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele Băncii Mondială spune că instituţia trebuie să pună capăt birocraţiei

Publicat in Mediafax, vineri 11 octombrie 2013 ·

Banca Mondială (BM) trebuie să reducă cheltuielile de funcţionare, numărul de angajaţi şi să pună capăt birocraţiei, care descurajează statele membre, a declarat vineri preşedintele instituiţiei, Jim Yong Kim.

"Ne-am angajat să fim un partener cu care să se lucreze uşor. O instituţie dedicată dezvoltării nu poate fi operaţională atunci când clienţii săi sunt dezorientaţi de organizarea sa", a arătat Kim în plenul adunării anuale a Băncii Mondiale-FMI, care a început vineri la Washington.

Kim a reafirmat dorinţa de reorganizare a Băncii Mondiale, pentru a răspunde frustrării echipei sale şi a combate divizarea instituţiei, unde diversele departamente sunt reticente să colaboreze unele cu altele.

În condiţiile constrângerilor financiare, şeful Băncii Mondiale a confirmat un plan de economii în valoare de 400 de milioane de dolari, în trei ani, care va include reducerea costurilor deplasărilor şi a infrastructurii şi analizarea strategică a efectivelor.

Kim a declarat joi la televiziunea Bloomberg că fiecare post va fi evaluat pentru a vedea dacă persoana care îl ocupă contribuie la misiunea Băncii Mondiale, iar în caz contrar vor avea loc reduceri de personal.

În discursul său, Kim a anunţat crearea unui departament special, însărcinat cu evaluarea programelor băncii.

Organizaţia non-guvernamentală Oxfam a salutat ofensiva BM împotriva birocraţiei, în speranţa că îmbunătăţirea eficienţei va avea ca rezultat creşterea resurselor disponibile pentru proiectele de dezvoltare. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum o ora
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum 2 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

UPDATE - Serviciile ucrainene anunţă că au dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Preşedintele urma să fie luat ostatic chiar de către cei care îl păzeau şi apoi trebuia ucis. Pe lista de ţinte erau şi şefii SBU şi GUR - FOTO

News.ro acum 2 ore
Serviciul ucrainean de securitate SBU a anunţat marţi că a prins agenţi ruşi infiltraţi în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat (UDO) care plănuiau asasinarea preşedintelui şi a altor înalţi oficiali guvernamentali. "Contraspionajul şi anche

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum 3 ore
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 3 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum o ora
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Maia Sandu: Dacă Rusia va ataca, Moldova se va apăra singură

Mediafax acum 39 minute
Declaraţia a fost făcută în cadrul unui interviu acordat bloggerului rus Iuriy Dud, preluat de publicaţia European Pravda. ,,Vom face totul pentru a preveni acest lucru (un posibil atac al Rusiei asupra Republicii Moldova – n.r.), inclusiv planul no

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Vremea

București
acum

24°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°