De pe Calle Callao, un fel de colţ din Primăverii în Santago de Chile, dai direct în Apoquindo. Aici e Providencia. Aici stă lumea bună, care nu ia niciodată autobuzul. O aglomerare de case cochete printre blocuri terne, dar cu terase largi, gazon şi paznic la intrare, răstoarnă mitul vederilor cu indieni mapuche sub poncho largi, bătând în tobe kultrun. Pentru un european, imaginea romanţioasă din pliantele turistice a unei lumi visătoare, mustind de plăceri, cântând la ocarină şi iubind pasional se poate dovedi, fără doar şi poate, neinspirată. Văzută din Chile, America Latină e azi o copie a Americii de Nord, cu fast-food şi cafenele, cu Halloween şi joggeri în parc, e o Americă de Nord mai pestriţă, în care nu se vorbeşte engleză.

I. Acceptarea. Povestea chiliencei cu bunic român

Pe Apoquindo, Andrea Butelmann iese în week-end cu bicicleta. E ceea ce numesc hispanicii "una verdadera senora". Când nu îşi pune pantalonii scurţi, tricoul, casca şi pantofii sport, Andrea e "ministra titular al Tribunal de Defensa de la Libre Competencia", un fel de Curte de Conturi şi Consiliu al Concurenţei la un loc, trecută prin Banca Centrală. Asta mi-o spune însă numai la final, plimbându-şi degetul pe bărbie, a nehotărâre. Un job scorţos şi greu de suprapus acestui chip de femeie veselă, pe bicicletă, oprită dintr-o întâmplare simplă să bea apă.

Andrea are un bunic născut în România. Un negustor evreu. Domnul Rafael Peisajovici pleca în 1918 în America de Sud să devină Don Peisajoff. "Şi-a luat cu el doar hainele cu care s-a-mbrăcat", îmi povesteşte, "şi ghete de la taică-su, cizmar rămas la graniţa cu Rusia". La capăt, a găsit o chiliancă cu care s-a-nsurat, a făcut copii şi nepoţi pe care i-a tot dus apoi la filmele ruseşti. E greu să găseşti un chilian să nu fie metis.

Cu engleza ei perfectă cu accent spaniol, Andrea e o raritate printre chilien