Din punct de vedere monetar, tranzactionarea activelor catre investitori straini echivaleaza cu despagubirea in bani In articolul precedent am argumentat de ce despagubirea cash imediata a celor carora li s-au confiscat proprietati de catre regimul comunist ar mari considerabil lichiditatea in economie, ceea ce ar afecta stabilitatea monetara. Chiar daca BNR ar interveni in forta, prin absorbtie de lichiditate, cresterea dobanzilor ar invita fonduri speculative, intrandu-se intr-un cerc vicios periculos.
Fondul Proprietatea (FP) a iscat mai multe controverse. Una priveste modul de constructie si operationalizare, de care depinde si controlul exercitat asupra gestionarii lui. O alta categorie priveste alternativa(e) la FP, precum despagubiri banesti sau emisiune de obligatiuni ale statului. S-a sugerat si formarea unui fond obligatoriu, care sa fie sustinut cu venituri obtinute din gestionarea activelor. In fine, alta disputa este legata de constitutionalitatea recurgerii la solutia FP pornind de la teza garantarii proprietatii, adica a valorii ei.
In randurile de mai jos doresc sa reiau aspectul ce priveste miscarea monetara in economie. Astfel, cu cat ponderea retrocedarilor este mai redusa in ansamblul despagubirilor, cu atat sansele de presiune in sus asupra volumului de lichiditate in economie cresc mai mult. Totul porneste de la inevitabilitatea aparitiei pietei de tranzactionare a activelor de despagubire. Ca sunt actiuni si/sau obligatiuni, ele cu mare probabilitate vor fi vandute de cei care nu se multumesc cu dividende (in cazul actiunilor) sau cu cupoane (in cazul obligatiunilor). Iar acestia ar fi nu neaparat oameni varstnici, care, este de presupus, au timp de asteptare limitat.
Se poate replica: bine, dar tranzactiile cu actiuni si/sau obligatiuni ar misca lichiditatea dintr-o parte intr-alta a sistemului lasand neschimbat volumul