„Măsura însănătoşirii naţiunii noastre va fi dată de felul în care vom şti să preţuim valorile sociale, mult mai nobile decît simplul profit economic.“ Franklin Delano Roosevelt În martie 1933, FDR i-a atacat direct pe bancheri, numindu-i, în discursul inaugural, încăpăţînaţi şi incompetenţi. În ianuarie 2009, Obama a aşteptat calm, în Casa Albă, mai bine de o săptămînă, pînă să ridice tonul şi să declare baronii Wall Street-ului neruşinaţi. La o distanţă de trei sferturi de secol, amîndoi au depus jurămîntul către naţiune în plină criză economică. Amîndoi au avut însă, numeric, legislativul de partea lor; la sosire, democraţii dominînd ambele camere. Acum, ca şi atunci, Statele Unite – ca şi întreaga planetă, de altfel – îşi aşteaptă, economic, salvarea printr-un… New Deal. Fahrenheit 25 „Are you prepared to take the oath, Senator?“ – a întrebat solemn, dar cu lecţiile nefăcute, preşedintele Curţii Supreme, onorabilul John Roberts. La care, dacă ar fi bănuit ce urmează, Obama, băiat şcolit şi cu umor, ar fi putut replica: „I’m fine. What about you, Chief Justice Roberts?“. Eu aş fi pregătit, adică, întrebarea este dacă domnul judecător e şi el la fel de pregătit. Ştie cel mai înalt magistrat al Statelor Unite cele vreo 35 de cuvinte ale jurămîntului, în ordinea lor corectă? Nu prea, dar la o adică poate improviza. Şi asta chiar şi în faţa a două milioane de oameni strînşi pe cîmpia numită Mall, din faţa Capitoliului şi pînă la Washington Monument. …20 ianuarie. Frig îngrozitor. Exteriorul termometrului brumat. Alcoolul roşu din el, oricum, mult sub temperatura de îngheţ de 32oF. Prefer să văd inaugurarea în faţa unui ecran de televizor şi abia apoi să iau metroul ca să ajung la paradă, în Downtown DC. Găsesc cu greu un loc liber în parcarea staţiei, unde, de obicei, e aproape pustiu. Mă urc în metrou şi verific traseul, deşi îl ştiu practic pe de rost. Mă ho