Înainte de 1989, poezia adevărată se afla într-un underground figurat, cu autori deveniţi clasici în viaţă, studiaţi în manuale, editaţi şi reeditaţi în tiraje considerabile, de la cota cărora nu se sfiau - unii - să aplice palme şi alte corecţii morale regimului politic. Poetul, chiar şi cel mai ermetic, reprezenta o voce în spaţiul nostru public, o autoritate consacrată şi recunoscută, un model, fie şi malgré lui, pentru toate categoriile de cititori.
Situaţia s-a schimbat radical după Revoluţie, când libertatea intrată prin toţi porii în organismul social nu a mai avut nevoie de poezie (şi de literatură, în general) pentru a fi căutată şi exprimată. Lirica a intrat la propriu în underground, regăsindu-se prin pivniţe editoriale, reducându-se nu categorial, dar printr-o tristă împuţinare a mijloacelor de propagare. Volume remarcabile apărute în ultimii ani au fost editate în condiţii inacceptabile, şi totuşi acceptate. Tirajele jalnice, achiziţia hârtiei sau obţinerea subvenţiei de către autorul însuşi, reţelele de inexistentă difuzare: toate acestea pot transforma o carte într-un soi de mort viu, o apariţie spectrală, care dispare pe măsură ce apare... Cronicarul literar se transformă atunci, de voie-de nevoie, într-un detectiv, desfăşurând o laborioasă investigaţie ca preludiu al lecturii propriu-zise. După îndelungi, zadarnice căutări prin librării şi numeroase telefoane date amicilor literari, am reuşit o mare performanţă: să obţin o copie xerox după volumul de debut al lui Dan Sociu, Borcane bine legate, bani pentru încă o săptămână. A meritat oare efortul?
Fără îndoială că da. Cu toate că nu este unul dintre cele mai puternice debuturi din ultimii ani (volumele scoase de Ruxandra Novac, Teodor Dună, Marius Ianuş sau Claudiu Komartin având o mai mare pregnanţă artistică), e unul dintre cele care contează; cel puţin, pe o anumită