Raiffeisen Bank a anunţat luni că a pornit creditarea în programul Prima Casă 4, plafonul maxim alocat fiind de 115 milioane de euro. Astfel, Raiffeisen devine a noua bancă efectiv operaţională în Prima Casă 4.
Creditele Prima Casă 4 de la Raiffeisen Bank se acordă în lei şi în euro, pe o perioadă de maximum 30 de ani. Pentru creditele in euro, dobânda este egală cu Euribor la 3 luni (1,53% in prezent) + 3,7% marja bancii, care este preferenţială pentru clienţii care îşi încasează salariul prin Raiffeisen. Pentru creditele în lei, dobânda variază în funcţie de Robor la 3 luni (5,48% în prezent), la care se adaugă marja băncii de 2,2% marja bancii, de asemenea pentru clienţii cărora li se virează salariul prin Raiffeisen.
Avansul minim acceptat este de 5%, iar valoarea maximă care poate fi acordată este de 57.000 euro pentru locuinţe finalizate sau de 66.500 euro pentru imobile cu autorizaţie de construire emisă dupa 22 februarie 2010.
O noutate a programului Prima Casă 4 este modificarea principiilor de eligibilitate în sensul creşterii accesibilităţii la acest tip de credit. Astfel, beneficiind de noile prevederi ale programului, toţi clienţii care nu au în proprietate o locuinţă cu o suprafaţă mai mare de 50 mp, pot opta pentru un credit.
„Suntem preocupaţi să oferim cele mai bune alternative de finanţare pentru clienţii care doresc să-şi achiziţioneze o locuinţă, iar programul Prima Casă 4 este o astfel de soluţie. Am ţinut cont de acest lucru atunci când am decis să continuăm să participăm la Prima Casă 4. Ne vom păstra strategia de a recompensa clienţii noştri cei mai fideli – oferindu-le o dobândă mai mică, dacă işi încasează veniturile în conturi curente la Raiffeisen Bank” a declarat Radu Topliceanu, director executiv Aria Persoane Fizice, Raiffeisen Bank România.
Raiffeisen Bank a acordat în 201